Poliţia va acorda maximă atenţie şi prioritate prinderii persoanelor urmărite general pentru infracţiuni de mare violenţă, tâlharilor, violatorilor şi hoţilor din autoturisme, a declarat, miercuri, chestorul Bujor Florescu, şeful Direcţiei Judiciare al IGPR. De la începutul anului, 3.193 de persoane au fost date în urmărire generală şi 3.108 de mandate au fost revocate. Poliţiştii caută un număr de 8.663 de urmăriţi general, dintre care 4.926 au fost condamnaţi şi încearcă să scape de executarea pedepsei. Aproape 400 sunt de negăsit, după ce pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă, 1.528 se sustrag urmăririi penale, iar alţi 1.628 sunt căutaţi pentru că au fost daţi dispăruţi. Poliţiştii anunţă că vor acorda o atenţie specială persoanelor condamnate sau suspecte în cazuri de infracţiuni comise cu violenţă. Anchetatorii precizează că sunt căutaţi 259 de inculpaţi învinuiţi de omor, tentativă de omor, lovituri cauzatoare de moarte, ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă, 345 de urmăriţi pentru tâlhărie şi 97 de violatori. Poliţiştii susţin că nu vor uita nici de cei care au reuşit să iasă din ţară, colaborând cu Interpol pentru a încerca să-i găsească şi să-i aducă înapoi. În acest sens, poliţiştii evidenţiază colaborarea cu Organizaţia Internaţională a Poliţiei, subliniind că numai în primul semestru al acestui an au fost aduşi din alte ţări 62 de infractori, faţă de 60 pe întreg parcursul anului trecut.