Persoanele cărora li s-a confiscat aurul şi argintul de către comunişti nu mai au nici o posibilitate să şi-l recupereze, deoarece termenul limită de depunere a cererilor a expirat la data de 31 decembrie 2003. Pentru cei care s-au încadrat în acest termen, despăgubirea se face de către Banca Naţională pe baza hotărârilor judecătoreşti. În judeţul Bihor, după 1990, au fost restituite circa 50 de kilograme de aur şi argint, majoritatea chiar înainte de apariţia noii legi. Unde-i lege, nu-i tocmeală! În acest moment se mai află pe rolul instanţelor 32 de cazuri, cantitatea totală de aur solicitată nedepăşind însă 40 de kilograme. Între acestea se numără lănţişoare, ceasuri şi câţiva cocoşei. Se pare că, în Bihor, securiştii şi miliţienii au fost ceva mai indulgenţi, deoarece o mare parte a aurului deţinut de potentaţii orădeni ai timpului, majoritatea evrei şi maghiari, a fost scos peste graniţă. O altă parte a aurului deţinut de evrei a fost confiscat de autorităţile horthyste şi trimis la Budapesta. Potrivit hotărârii de guvern din 18 noiembrie 2003, care aprobă normele metodologice de aplicare a Ordonanţei privind regimul metalelor şi pietrelor preţioase, persoanele cărora li s-au confiscat metale preţioase beneficiază de restituirea obiectelor sau de despăgubiri doar în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile. Conform OUG 190 din 2000 aprobată prin Legea 261/2002, cei cărora le-a fost confiscat aurul în perioada comunistă îl vor primi de la Banca Naţională a României sau, dacă acesta nu mai există, vor fi despăgubiţi. Despăgubirea se face în echivalentul în metalul respectiv la valoarea din ziua în care se face plata. Mult a fost, puţin a mai rămas Cu toate că normele metodologice au apărut de abia în luna noiembrie a anului trecut, termenul limită de depunere a cererilor a expirat la 31 decembrie. Din acest motiv, foarte mulţi dintre cei care ar fi avut dreptul să-şi dobândească metalele preţioase vor rămâne fără cantităţile confiscate de comunişti. O altă parte a bihorenilor au reuşit să pună mâna pe metalele preţioase confiscate, chiar înainte de apariţia OU privind restituirile. "Mai isteţi, aceşti oameni au reuşit să îşi redobândească averea prin simple hotărâri judecătoreşti, fără a avea o lege specială în acest sens", spune actualul director al BNR Oradea, Florica Floruţiu. "Pe rol mai sunt însă doar 32 de cereri de soluţionat, iar cea mai mare cantitate cerută de o persoană este de 9 kilograme de aur." "Toate cantităţile de metale preţioase au fost depuse cu proces verbal, cu listă de inventariere şi s-a făcut imediat expertizarea obiectelor. Toate aceste liste, precum şi obiectele confiscate se află în arhivele BNR de la Bucureşti. Ultimele cantităţi au fost trimise în septembrie anul trecut, când s-a desfiinţat casieria băncii de la Oradea. Restituirea se face după acea listă de inventariere. În multe situaţii, cei care doresc aurul nu ştiu decât că li s-a confiscat un lănţişor sau un bănuţ. Pe baza datelor de care îşi aduc aminte am găsit listele cu obiectele confiscate, iar oamenii au putut să şi le redobândească", spune directorul Florica Floruţiu. Căutarea aurului în carul cu procese-verbale Angajaţii BNR susţin că în judeţul Bihor nu există cereri pentru cantităţi mari de metal preţios şi se pare că nu au fost nici cantităţi mari confiscate de la o singură persoană. Din documentele aflate la Arhivele Naţionale reiese că, la noi, miliţienii şi securiştii ar fi fost ceva mai indulgenţi, astfel că destul de mulţi maghiari şi evrei bogaţi au reuşit să plece cu aurul. Cea mai mare cantitate de aur şi argint a fost confiscată de către autorităţile horthyste şi trimis la Budapesta. O altă cantitate confiscată de către miliţieni s-a pierdut undeva pe drumul spre BNR. În aceea perioadă, miliţienii predau obiectele confiscate pe baza unui proces verbal la BNR. Sunt însă situaţii în care oamenii au găsit procesul verbal încheiat de miliţieni în momentul în care le-a fost ridicat aurul, doar că acesta nu mai figurează şi pe listele predate de către Miliţie la BNR. În plus, de arhivele Miliţiei nu prea se mai ştie nimic. Spre exemplu, o bătrânică din Oradea a aflat cu stupoare că în locul cutiei cu tacâmuri din aur confiscate de miliţieni, pe lista de inventariere, figura doar o cutie goală. Pentru că la Poliţie nu se mai găsesc dovezi prea multe despre aurul şi argintul confiscat, foarte multă lume se adresează Arhivelor Naţionale. Spre exemplu, la sfârşitul anului trecut, o femeie din Cehul Silvaniei dorea să dea de urma proceselor verbale prin care a i-a fost confiscată cantitatea de 30 de kilograme de aur. Mai sunt şi alte câteva zeci de persoane care nu pot să redobândească aurul confiscat, deoarece fie procesele verbale s-au pierdut, fie nu a fost încheiat nici un act. Se pare că din cele aflate de angajaţii Arhivelor Naţionale, unde aceste persoane se adresează, cantităţile de aur confiscate fără acte în anii 1945-1955, sunt destul de importante. Aproape zilnic sună persoane care spun că au avut acasă cantităţi însemnate de obiecte din aur. Spre exemplu, un evreu plecat din Oradea spunea că i s-au luat 25 de ceasuri de aur. Termenul de depunere a cererilor a fost 31 decembrie. Până la aceea dată, orice persoană se putea adresa instanţei pentru recuperarea metalului preţios confiscat. Până prin anii 70, aurul şi argintul era confiscat pentru că cei care îl deţineau erau consideraţi "capitalişti". Ulterior a apărut Decretul 244 din 10 iulie 1978 privind regimul metalelor preţioase, care reglementa comercializarea metalelor preţioase ca monopol de stat. Spre exemplu, în anii 60, legile erau atât de dure încât şi verighetele se puteau obţine doar cu aprobare de la UTC. Interesant este că, deşi se cunosc aceste aspecte, au fost situaţii în care instanţa a hotărât că miliţienii au confiscat aurul în mod legal şi nu au aprobat restituirea metalului preţios confiscat.