Au fost tipărite 1.500 de exemplare - A V-a Monografie a Bihorului
"Monografia ilustrată a judeţului Bihor" a ajuns în acest an la ediţia a V-a. O colecţie de peste 300 de fotografii cu cele mai frumoase monumente arhitectonice şi naturale din Bihor, care vine să ofere o altă faţetă a acestui spaţiu geografic.
În prezenţa a numeroşi orădeni, ieri a avut loc lansarea celei de-a V-a ediţii a "Monografiei ilustrate a judeţului Bihor". Un volum care reuneşte imagini inedite cu tot ce are mai frumos judeţul. Coordonatorul tuturor acestor volume este Ovidiu D. Pop, care s-a bucurat de sprijinul Muzeului Ţării Crişurilor. Volumul a fost tipărit la editura Duran's în 1.500 de exemplare. Costul unui exemplar se ridică la 130 de lei. Persoanele interesate pot achiziţiona albumul de la Librăria Gutenberg, din lanţul de magazine King Art, de la chioşcurile noi de pe Corso, dar va putea fi comandat şi la firma Duran's. "Asistăm la dinamica unei localităţi. Este o carte de succes, o istorie în imagini a judeţului Bihor, ce ţine de trecut, dar şi de contemporanietate ", a precizat Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor. Acesta a mai precizat că selecţia de imagini este foarte responsabilă şi prezintă o serie de valori patrimoniale şi naturale, iar textele sunt riguroase şi obiective. Realizatorul acestui album Ovidiu D. Pop a dorit să precizeze că prin acest volum a urmărit să atragă atenţia bihorenilor că au în judeţ valori naturale şi arhitecturale de mare valoare. Fotografiile au fost realizate în proporţie de 90% de către Ovidiu D. Pop, o contribuţie importantă la ilustrarea peşterilor având-o Andrei Posmoşanu. Criticul de artă Ramona Novicov şi-a manifestat încântarea vizavi de calitatea acestui volum. "Ovi este omul timpului său. Tot ceea ce face face cu tenacitate, ghidat de onestitate şi de o dorinţă sinceră de a face cunoscute lucrurile pe lângă care multă lume trece foarte rapid", a precizat Novicov pentru cei prezenţi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.