Au bătut degeaba la uşile închise ale parlamentarilor puterii
Modul în care parlamentarii bihoreni ai PDL şi UDMR au înţeles să relaţioneze cu alegătorii din colegii este o altă dovadă a faptului că interesul lor faţă de cetăţean se manifestă doar în campaniile electorale. Ieri, din cei şapte parlamentari de Bihor din arcul de guvernământ, doar Petru Filip a acceptat să se întâlnească cu reprezentanţii sindicaliştilor care au organizat o acţiune de pichetare a cabinetelor parlamentare.
Liderii locali şi membrii sindicatelor afiliate la confederaţiile BNS, ALFA şi CNSLR Frăţia au iniţiat ieri o măsură de protest inedită: pichetarea cabinetelor celor şapte parlamentari bihoreni: Petru Filip, Ştefan Seremi, Octavian Bot, Cseke Attila, Derzsi Akos, Peto Csilla, respectiv Lakatos Petru. Înarmaţi cu fluiere şi bannere, zeci de sindicalişti au pornit într-un periplu pe la cabinetele parlamentarilor PDL şi UDMR. Sindicaliştii şi-au manifestat dorinţa de a înmâna aleşilor un apel prin care le solicitau să voteze pentru moţiunea de cenzură. Din păcate, din cei şapte parlamentari, doar Petru Filip a acceptat să-i primească. Toate cele şase cabinete parlamentare au fost găsite închise. Primul cabinet parlamentar "călcat de sindicalişti" a fost cel al senatorului Cseke Attila. "Indiferent de etnie, că e român, că e maghiar, pensionarului i se va reduce 15%. Am fi vrut să-i spunem aceste lucruri, personal, senatorului Cseke Attila. Din păcate, nu era la cabinetul parlamentar. Trist este că, într-o zi de audienţă, nici măcar şefa de cabinet nu era aici", a constatat cu amărăciune Nicolae Morgovan, preşedinte BNS. La plecare protestatarii au afişat pe uşa biroului un apel prin care îi cer lui Cseke să voteze pentru păstrarea salariilor şi pensiilor şi pentru moţiune. Afişul conţinea pozele şi numele parlamentarilor, dar şi mesajul "Noi v-am ales! Acum alegeţi voi între viaţa şi moartea noastră!" Următoarea oprire a fost la cabinetul deputatului PDL Octavian Bot. Şi aici uşa a fost găsită închisă. Abia la a treia încercare, sindicaliştii, după mai bine de jumătate de oră, prin soarele dogoritor, au găsit înţelegere. Deşi nu se afla la sediul PDL, Petru Filip a venit la întâlnirea cu protestatarii. Sindicaliştii i-au reproşat că, dacă s-ar fi dorit, Guvernul ar fi putut găsi soluţii astfel încât să nu se ajungă la tăierea uniformă a pensiilor şi salariilor. "Din păcate, nu s-a luat decizia tăierii salariilor nesimţite, ci a tăierii unitare a acestora. Este o inechitate socială", i-a transmis Nicolae Morgovan senatorului Petru Filip. Numeroşi actori, prezenţi la acţiunea de ieri, i-au reproşat parlamenatrului democrat-liberal că aceste măsuri nu duc decât la genocidul unei întregi populaţii şi i-au sugerat să propună ca aceste reduceri să se facă acolo unde se pot şi nu acolo unde oamenii trăiesc de pe o zi pe alta. În schimb, Filip le-a cerut "să nu vorbim ca la teatru". Întrebat cum va vota marţi, senatorul democrat-liberal a declarat că "nu ştie, mai sunt trei zile".
După această primă discuţie, sindicaliştii au pornit din nou la drum. Împărţiţi în două tabere, unii au luat calea cabinetului lui Lakatos Petru, iar alţii s-au îndreptat spre biroul deputatului Peto Csilla. Din păcate, şi la cabinetul lui Lakatos, sindicaliştii au găsit doar lacătul. La fel s-a întâmplat şi cu celălalt grup, care a pornit spre Peto Csilla.
Conducerea UDMR -ului(plin cu ofiţeri acoperiţi şi informatori) nu poate schimba decizia, eventual nu participă la vot şi astfel moţiunea obţine majoritate dar hotărârea nu va fi validă şi guvernul rămâne. Problema va fi la următoarele elegeri deoarece voturile vor trece masiv la cei care au votat moţiunea.
O sa regretati amarnic daca nu VOTATI MOTIUNEA. Daca nu prin vot atunci o sa va bata Dumnezeu pentru nenorocirea parintilor vostri care nu mai au bani de medicamente ..