Tranşee în Piaţa Ferdinand De luni, începând cu ora 10.00, traficul rutier în zona Piaţa Ferdinand, va fi modificat datorită lucrărilor care urmează să se desfăşoare aici. Astfel, autoturismele care vin dinspre strada Ady Endre spre Centru nu vor mai putea face viraj stânga, doar dreapta spre Primăria Oradea, în timp ce două dintre cele patru benzi care duc dinspre Primărie spre str. Iosif Vulcan şi Imre Madach vor fi închise. Tot de luni, se va închide un sens de circulaţie, cel dispre strada Libertăţii - Iosif Vulcan - Piaţa Ferdinand. Cel puţin patru luni accesul în zona Piaţa Ferdinand şi Corso va fi grav perturbat datorită lucrărilor de mare amploare care urmează să se demareze aici. Deşi programate ca acestea să înceapă la începutul lunii, ele au fost amânate cu mai bine de două săptămâni, deoarece firma Keviep a început cu stângul şi această investiţie, invocând faptul că s-au înregistrat "sincope în procesul de aprovizionare cu materiale necesare". Primul tronson vizat este cel dinspre Piaţa Ferdinand, mai exact în zona Băncii Române de Dezvoltare şi a Restaurantului Transilvania. În ce priveşte lucrările de pe Corso acestea sunt programate peste o altă săptămână, pe toată durata lucrărilor accesul la magazine realizându-se prin podeţe. Lucrările care vor fi atacate în acest perimetru sunt multiple: înlocuirea reţelelor de canalizare (apă menajeră şi pluvială) executate de către firma Keviep, prin programul ISPA, şi se ridică la suma de 350.000 euro, înlocuirea reţelelor de apă, executate tot de către Keviep (250.000 euro). De asemenea, în paralel, aici va fi introdusă şi reţeaua de gaze, vor fi schimbate reţelele de telefonie şi de cablu şi dacă va fi cazul şi cele termice. La finalizarea acestor investiţii, Republicii - zona pietonală va fi doar asfaltată, urmând ca la anul pe această porţiune să se pună în practică proiectul ce va oferi o nouă imagine zonei pietonale. Structura actuală a pietonalei este opera arhitectului orădean Szabo Arnold, care, în anul 1981, a câştigat cu acest proiect Premiul Uniunii Arhitecţilor din România. Proiectul a fost realizat în anul 1978, iar în 1980 pietonala de pe Republicii a căpătat actualul aspect cu semicercuri din marmură încastrate în asfalt, care a atras admiraţia sutelor de mii de trecători. Se doreşte ca noul pavaj de pe Corso să se realizeze prin dale, care ar permite mult mai uşor intervenţia la reţelele subterane.