Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bihor organizează azi, între orele 11.00 - 14.30, în Orăşelul copiilor, trei ateliere de creaţie pentru copii şi tineri: unul, pentru realizarea unor figurine de hârtie cu motive de Crăciun, unul, de creare a unor bijuterii fantezie iar altul, de artă decorativă. La acţiune vor fi prezenţi şi câţiva artişti, precum Mihaela Simai şi Nicolae Bugariu, dar şi un reprezentant al Editurii Casa - colecţia Idei Creative. Materialele sunt puse la dispoziţia participanţilor de către Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bihor. Proiectul are ca scop dezvoltarea creativităţii copiilor şi tinerilor, a abilităţilor artistice şi relaţionale ale acestora. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Orăşelul copiilor şi va continua şi în 2010, primele ateliere urmând să aibă loc pe parcursul lunii ianuarie.