Atacat de mistreţ, un bihorean şi-a pierdut viaţa
Un bărbat de 45 de ani, din localitatea bihoreană Husasău de Tinca, a fost atacat, vineri, de un porc mistreţ în timp ce se afla în pădurea din apropierea satului. Echipa de cercetare ajunsă la faţa locului a constatat că victima prezenta muşcături la nivelul coapsei şi pulpei piciorului stâng, iar medicii legişti urmează să stabilească cauzele exacte în urma cărora omul şi-a pierdut viaţa.
Cornel L. a plecat, vineri, de la mama sa spre casă, unde îl aşteptau soţia şi cei trei copii, însă nu a mai ajuns. Se pare că el s-a abătut din drum prin pădure să culeagă nişte lemne, iar seara a fost găsit de un sătean plin de sânge şi strigând după ajutor. Omul fusese atacat de un mistreţ care i-a smuls efectiv partea de jos a piciorului. Mai mulţi vecini i-au venit în ajutor, dar a fost prea târziu, omul murind la scurt timp. Aflând de cele întâmplate, fratele său a anunţat Postul de Poliţie din comună, dar, ajunşi la faţa locului, anchetatorii nu au mai putut decât să constate decesul. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Laboratorul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzelor decesului, care, se pare, a survenit în urma unei hemoragii. Bărbatul omorât vineri nu este singurul, anul trecut, ciobanul satului care se afla cu oile la păşune găsindu-şi sfârşitul într-un mod asemănător. Sătenii spun că în pădurea de lângă Sititelec se organizează foarte des partide de vânătoare, iar animalul care l-a atacat pe cioban a fost rănit şi lăsat în pădure, după care l-a atacat pe cioban. Oamenii sunt îngroziţi şi spun că de ani buni mistreţii intră în curţile şi grădinile lor distrugând tot ce le iese în cale. Cornel L. a fost, ieri, îngropat creştineşte de către familie, în urma lui rămânând trei copii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.