Tinerii şi copiii pasionaţi de astronomie vor putea participa, în acest sfârşit de săptămână, la evenimente şi activităţi desfăşurate cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la misiunea Apollo 11, moment ce a marcat prezenţa omului pentru prima dată pe Lună. Prima activitate, "Un salt uriaş pentru omenire", va avea loc mâine, începând cu ora 17.00, în clădirea multifuncţională din Orăşelul copiilor, prilej cu care se vor organiza diferite manifestări destinate copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani: remember al misiunii Apollo 11, activităţi cu tematică spaţială, vizionarea unor imagini 3D, realizarea unui sistem solar din fructe ş.a. Vineri 17 iulie, tot de la ora 17.00, în sala multifuncţională din Cetatea Oradea se va desfăşura reuniunea cu tematica "Spre Lună şi dincolo de ea", destinată în special elevilor din ciclurile primar şi gimnazial. Evenimentul este organizat de Astroclub Meridian 0, în parteneriat cu Administraţia Imobiliară din Oradea.