Pentru a marca Ziua culturii maghiare, sărbătorită ieri, 22 ianuarie, conducerea Clubului Fotografic "Nufărul", din Oradea, a pregătit două evenimente deosebite. Este vorba de expoziţia personală a artistului fotograf Vencsellei Istvan, din Debreţin, Ungaria, care a fost vernisată ieri, la Galeria Foto Art, din localitate, respectiv de expoziţia personală a artistului fotograf orădean Ştefan Toth, inaugurată în localitatea maghiară Berettyoujfalu. Prima expoziţie, intitulată "Contemporanii mei", a aparţinut artistului fotograf Vencsellei Istvan şi a cuprins 100 de fotografii alb-negru. Evenimentul a fost deschis oficial de către artistul fotograf Ştefan Toth, preşedintele-fondator al Clubului fotografic "Nufărul". Cu acest prilej, pe simezele Galeriei Foto Art, din Oradea, au fost prezentate portretele unor personalităţi marcante din judeţul vecin, "Hajdu-Bihar", precum şi din mai multe regiuni ale Ungariei. Despre lucrări a vorbit criticul de artă dr. Ramona Novicov. Expoziţia rămâne la dispoziţia publicului până în 2 februarie, în zilele de lucru, între orele 8.00-18.00. O altă expoziţie, dedicată Zilei culturii maghiare, a fost deschisă, tot ieri, în Galeria Centrului Cultural "Nadany Zoltan", din localitatea maghiară Berettyoujfalu. Este vorba de expoziţia personală a artistului fotograf Ştefan Toth A.FIAP, majoritatea lucrărilor fiind acceptate şi premiate la diferite saloane naţionale şi internaţionale de artă fotografică. În cadrul evenimentului, a fost lansat şi catalogul editat cu ocazia aniversării a 35 de ani de activitate artistică a artistului fotograf.