Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Oradea a fost votat, ieri, cu majoritate de voturi de către consilierii PNL, UDMR şi PSD. Proiecţia bugetară a fost adoptată exact aşa cum şi-a dorit executivul local, niciunul dintre amendamentele opoziţiei nefiind susţinut de către coaliţia liberal-udemeristă.

Dezbaterea pe marginea proiectului de buget a debutat furtunos, consilierii social-democraţi şi cei democrat-liberali exprimându-şi nemulţumirea privind modul în care au fost repartizate sumele pentru cheltuieli. Consilierii PD-L au caracterizat măsura introducerii la capitolul venituri proprii a taxelor speciale, taxe care au fost atacate în contencios administrativ, ca fiind ilegale. "Nu ştim în ce măsură aceste taxe vor aduce venituri la bugetul local. De exemplu, taxa de ordine publică nu mai poate fi încasată până la obţinerea unei hotărâri definitive şi irevocabile", a declarat Dorin Corcheş, consilier PD-L. De asemenea, acesta a criticat politica administraţiei locale de a se îndatora tot mai mult de la bănci, în condiţiile în care, în campanie, Ilie Bolojan declara că nu este adeptul unei astfel de politici. Actualei administraţii locale i s-a imputat faptul că a cheltuit anul trecut mult prea puţini bani din fondurile europene, iar marea negociere cu Tony Construct s-a dovedit a fi un eşec, municipalitatea neîncasând anul trecut niciun leu de pe urma contractului de vânzare a terenului de pe Ogorului. Printre multe săgeţi aruncate dintr-o tabără în alta, consilierul PNL Daniel Negrean a propus renunţarea la achiziţionarea unui sistem de vot electronic pentru consilieri şi alocarea sumei de 250.000 lei pentru olimpiadele şcolare. Cum însă consilierii social-democraţi şi cei democrat-liberali ezitau să-şi dea votul, consilierul PNL Dorel Tifor i-a acuzat că ar avea "principii de peşte". În final, consilierii din opoziţie au votat această redistribuire. Din păcate, când a venit rândul ca acest serviciu să le fie întors, liberalii şi udemeriştii au dovedit din plin că ar avea "principii de peşte". Consilierul PSD Ovidiu Mureşan a solicitat suplimentarea sumelor pentru bursele elevilor cu rezultate deosebite, însă propunerea lui nu a fost susţinută de către PNL şi UDMR. Văzând că nu au nicio şansă să le fie trecut măcar un amendament, consilierii PD-L au solicitat amânarea votării proiectului de buget. Cum nici această propunere nu a trecut, bugetul a fost supus votului, acesta fiind votat atât de PNL şi UDMR, cât şi de PSD.

 

Pentru anul 2010, municipiului Oradea are la dispoziţie un buget de 620 milioane lei. Pentru investiţii s-a alocat suma de 281 milioane lei, ce reprezintă 45% din bugetul consolidat. Cele mai mari sume vor fi repartizate pentru investiţiile realizate de către Compania de Apă Oradea, 102 milioane lei, bani care vin, în mare parte, de la bugetul de stat. Direcţia Tehnică va primi suma de 88 milioane de lei, aici banii urmează să fie asiguraţi în cea mai mare parte din credite. Pentru acest an sunt alocaţi 500.000 lei pentru achiziţia de aparate de joacă. La capitolul amenajare parcări şi alei s-a alocat suma de 7 milioane lei. Realizarea unui nou sens giratoriu în Centrul Civic va costa 5 milioane lei, în timp ce realizarea unui acces la drumul de centură dinspre Piaţa 22 Decembrie va costa 3 milioane lei. De asemenea, în acest an vor fi reabilitate termic alte 27 de noi blocuri de locuinţe. Noi investiţii la unităţile şcolare nu vor demara în acest an, decât în doar patru cazuri, mare parte din banii de la capitolul învăţământ, 3,7 milioane de lei, urmând să asigure finanţarea pentru lucrările începute anul trecut. Spitalele orădene sunt în continuare neglijate de administraţia locală. Doar pentru trei obiective, Maternitate, Spitalul Clinic Municipal şi Centrul de Transfuzii, a găsit în acest an bani Primăria. Sume importante vor fi alocate pentru reabilitarea unor clădiri de patrimoniu, Barul Roma va primi 465.000 lei, Palatul Ullman - 100.000 lei, Palatul Stern - 50.000 lei, Palatul Apollo - 100.000 lei. Însă, din păcate, cea mai mare sumă la acest capitol va fi repartizată piramidei de sticlă pe care primarul o doreşte în curtea Primăriei, valoarea investiţiei se ridică la 812.000 lei!

 

Tot ieri în şedinţa CLO s-au aprobat şi bugetele regiilor subordonate CLO. RAPAS are un buget de 12,34 milioane lei, cu 3% mai mic decât anul trecut. OTL are un buget mai mare cu 7,7%, veniturile încasate urmând să fie în valoare de 42 milioane lei. Electrocentrale îşi proune un buget de 227 milioane lei, cu 6% mai mic decât anul trecut, în timp ce Compania de Apă Oradea are la dispoziţie un buget de 45 milioane lei.