În febra discuţiilor cu privire la renaturarea malurilor Crişului Repede, toată lumea pare să uite esenţialul: copacii de pe malul râului au şi ei o durată de viaţă, pe care se pare că unii au depăşit-o de mult.

Pe strada Principatelor Unite, în dreptul podului de langă Informatica SA, un copac a căzut la pământ. Acest lucru putea fi însă evitat, dacă cineva se interesa de aceşti copaci uscaţi şi îi tăia la timp, lucru care s-a şi întâmplat. Faptul este consumat, acum cineva trebuie să vină să şi ridice acel copac de pe malul Crişului. Problema este cine? Reprezentanţii Direcţiei Tehnice din Primărie susţin că după verificările la faţa locului soluţionarea sesizării revine operatorului de salubritate RER Ecologic Service SA, deşi malurile Crişului Repede nu se află pe lista Serviciului Salubritate, acestea fiind curăţate în urma sesizărilor sau în funcţie de situaţie. Puţin nedumeriţi de cum poate RER SA să scoată un copac din apă, asta în cazul în care nu şi-au cumpărat şalupă, ne-am îndreptat atenţia şi spre Direcţia Apelor Crişuri Oradea, în speranţa că vom obţine mai multe informaţii. În urma unei convorbiri telefonice cu Anca Mihociu, purtător de cuvânt al DA Crişuri, am aflat, spre uimirea noastră, cu totul alte informaţii. "Pentru a putea scoate copacul cu pricina din râu, echipa de la Ape Crişuri se va deplasa la faţa locului. Dacă se constată că arborele este în albie, va fi ridicat de Apele Române."