Cei trei membri ai comisiei de verificare a Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), veniţi la Oradea pentru a verifica documentele Liceului particular "Georgiana", au terminat ancheta privind încercarea de fraudare a Bacalaureatului. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor susţine că nu a primit raportul, rezultatul urmând să le fie comunicat de Ministerul Educaţiei.

Comisia ARACIP a verificat documentele şcolare, curriculumul, felul în care s-au cheltuit banii şi dacă s-a respectat legea învăţământului în folosirea lor, dar şi modul în care au fost înscrişi elevii la examenul de Bacalaureat. Controlul a fost necesar, având în vedere că la Liceul particular "Georgiana" din Oradea s-a descoperit că o elevă era înscrisă pentru a susţine examenul de Bacalaureat deşi nu promovase clasa a X-a şi alţi opt elevi nici măcar nu erau trecuţi în catalog. Conducerea Liceului particular "Georgiana" din Oradea a fost reclamată la Parchet şi la ARACIP chiar de şeful ISJ Bihor, Ioan Şereş, care a constatat că mai mulţi elevi au intrat în examen fără a avea încheiată situaţia în foaia matricolă. Acesta ne-a declarat că reprezentanţii ARACIP au încheiat ancheta marţi, însă raportul va fi înmânat doar Ministerului Educaţiei. "Aseară (n.r. - marţi seara) au terminat ancheta. Azi (n.r. - ieri) depun raportul la Bucureşti. Aşteptăm să ne comunice Ministerul rezultatul. În urma discuţiilor avute cu ei, se pare că în nouă cazuri situaţia şcolară este contrafăcută", a precizat Ioan Şereş. Acesta a adăugat că s-a dispus să nu se elibereze diplomele de Bacalaureat în cazurile în care nu se poate dovedi că au fost absolvite toate clasele. "Nu putem să dăm diplome de Bacalaureat dacă nu pot să justifice că au terminat clasa a IX-a sau a X-a", a menţionat inspectorul şcolar general.