Coaliţia pentru Familie a organizat, sâmbătă, o nouă ediţie a „Marşului pentru viaţă", o manifestare menită să sensibilizeze comunitatea în privinţa avorturilor. Adunarea a cunoscut şi câteva derapaje politice înspre liderul PSD, Liviu Dragnea şi preşedintele Klaus Iohannis.

 

 La Oradea, evenimentul a început sâmbătă, la ora 15.00, cu o adunare publică în Piaţa Unirii, la eveniment fiind prezenţi liderii culteor religioase din judeţ, respectiv  episcopul ortodox Sofronie Drincec, episcopul romano-catolic László Böcskei, episcopul greco- catolic Virgil Bercea, pastorul Petru Vidu, preşedintele comunităţii baptiste, pastorul Liviu Apolzan, preşedintele comunităţii penticostale şi rectorul Universităţii Emanuel, profesorul Paul Negruţ. În Piaţa Unirii s-au adunat câteva sute de persoane, purtând pancarte şi afişe cu mesaje precum „Un copil avortat este omor calificat", „Familia spune DA vieţii" sau „Cum să meargă ţara bine cu milioane de nepedepsite crime?".

„La acest marş, nu cerem nici un drept, nimic din partea politicienilor. La marşul acesta şi la această adunare publică cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, din partea lui Dumnezeu, pe de altă parte cerem îndurarea lui Dumnezeu, iar din partea oamenilor, omenie", a declarat Daniel Burtic, reprezentantul Coaliţiei pentru Familie.

Cei prezenţi au ascultat apoi Imnul naţional şi au rostit rugăciunea Tatăl Nostru, ascultând apoi mesajele transmise de liderii cultelor.

„Viața este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu. Nimeni altcineva nu poate da viață decât numai Dumnezeu! Același Dumnezeu este cel care, atunci când consideră, o ia. Cel care este împotriva vieții, nu este omul. Dușmanul vieții nu este omul. Dușmanul vieții este și a fost dintotdeauna diavolul care, prin multele lui metode, ispitește omul să ia viața și astfel să se pună în locul lui Dumnezeu”, a transmis, prin mesajul său, Episcopul Virgil Bercea.

Şi totuşi, nu au lipsit mesajele politice, reprezentanţii cultelor neoprotestante fiind cei mai vehemenţi. Preşedintele comunităţii baptiste din Oradea, pastorul Petru Vidu a arătat că nu a reuşit să treacă peste eşecul referendumului pentru modificarea Constituţiei, găsindu-l vinovat pentru acest lucru pe liderul PSD, Liviu Dragnea. „Cei mai mulţi români n-au fost la referendum nu ca să dea o lecţie unor infatuaţi, unor înfumuraţi. Una din cauze a fost nepăsarea, o altă cauză a fost comoditatea, altă cauză a fost manipularea. Şi faptul că acest referendum a fost legat de numele unui om, al lui Liviu Dragnea. Mulţi au stat acasă din cauza asta”, a declarat Vidu.

Pastorul Petru Vidu a transmis un mesaj şi preşedintelui Klaus Iohannis –care a spus că cei care au promovat referendumul pentru familie au fost „orice, numai toleranţi nu”, iar „românii au fost mult deasupra acestui discurs, au dat o lecţie imensă acestor infatuaţi care au propagat ura, şi pur şi simplu i-au tratat cu flit”– transmiţându-i că la un eventual referendum pentru Justiţiei „mulţi dintre cei care au susţinut Referendumul pentru familie nu vor merge la vot”.

La ora 16.00, atunci când a fost programat marşul propriu-zis, numărul participanţilor a crescut, acesta fiind de aproximativ 1.500 de persoane, mult mai mic decât în anii precedenţi. Cei prezenţi au pornit din Piaţa Unirii pe traseul Podul Sfântului Ladislau, Piaţa Ferdinand, Calea Republicii, (cu o oprire de 5 minute în faţa Bisericii Romano-Catolice pentru rugăciune) Bulevardul Magheru, Centrul Civic, Catedrala Ortodoxă, unde au avut loc, din nou, discursuri.