Aproape 500 de copii bihoreni au părinţi plecaţi în străinătate
Potrivit unui raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, peste 400 de copii din judeţul Bihor sunt lăsaţi în grija rudelor sau a serviciilor sociale, deoarece părinţii lor sunt plecaţi la muncă în străinătate. Conform Ordinului nr. 219 din 2006, cetăţenii români care au copii minori în îngrijire şi doresc obţinerea unui contract de muncă în străinătate au obligaţia de a notifica serviciilor publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor de domiciliu intenţia de a pleca din ţară, precum şi nominalizarea persoanei în întreţinerea şi îngrijirea căreia vor rămâne copiii.
În Bihor, 174 de copii minori au ambii părinţi plecaţi în străinătate, 233 - un singur părinte, iar 30 au singurul părinte susţinător al familiei monoparentale plecat în străinătate. "O parte dintre micuţi au fost lăsaţi în grija rudelor de până la gradul IV, iar pentru o altă parte s-a luat măsura protecţiei sociale într-un centru specializat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor. De menţionat că 235 de copii ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate sunt băieţi, iar 202 sunt fete. 41 dintre ei au vârste cuprinse între un an şi doi ani, 104 - între 3 şi 6 ani, 92 - între 7 şi 9 ani, iar 200 - între 10 şi 17 ani. Localitatea cu cel mai mare număr de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate este Sălacea (63), urmată îndeaproape de Batăr (43), Chişlaz (29), Rieni (27) şi Brusturi (25). În peste 45 de localităţi bihorene nu a fost raportată plecarea vreunui părinte în străinătate, printre acestea numărându-se Oradea, Beiuş, Ştei etc. În aceste cazuri, părinţii s-ar putea să nu fi respectat legislaţia în vigoare privind obligaţia de a notifica serviciilor publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor de domiciliu intenţia de a pleca în străinătate, precum şi nominalizarea persoanei în întreţinerea şi îngrijirea căreia vor rămâne copiii", a ţinut să precizeze Ciprian Novac, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bihor. Dintre cele 100 de primării din judeţul Bihor, doar 78 au raportat către DGASPC Bihor situaţia copiilor care au părinţi în străinătate, fiind aşteptate astfel de rapoarte şi din partea celorlalte 22 de unităţi administrativ-teritoriale bihorene: Vadu Crişului, Viişoara, Ţeţchea, Uileacu de Beiuş, Valea lui Mihai, Avram Iancu, Boianu Mare, Borod, Căbeşti, Cărpinet, Copăcel, Drăgeşti, Husasău de Tinca, Lăzăreni, Oşorhei, Săcădat, Sânmartin, Sânicolau Român, Sârbi, Şuncuiuş, Tămăşeu şi Tileagd.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.