Apometrele, o enigmă pentru proprietari
Montarea apometrelor în apartamente, în vederea facturarii exacte a consumurilor de apa potabila au constituit o adevărată revoluţie între firme "autorizate" de către serviciul de metrologie pentru a desfăşura astfel de operaţiuni. Experienta arata ca în multe cazuri, odata cu montarea apometrelor, se înregistreaza o crestere a consumurilor de 3-5 ori si, implicit, a cheltuielilor (fata de cele facturate în sistemul pausal - 5,1 mc/persoana/luna). În aceste conditii abonatii(asociatii de locatari, proprietari de case familiale, etc.) contesta exactitatea înregistrarilor facute de apometre, pe motiv ca acestea ar fi defecte.
Contoare de apă garantate pe trei ani
Conform contractului semnat de către firma autorizată în a efectua astfel de operaţii este specificată cu exactitate în buletinul de verificare merologică pentru fiecare contor în parte data emiterii buletinului, seria de la contor şi de asemenea perioada de valabilitate a cestuia, care este de trei ani. Calitatea apei care, poate fi observată şi cu ochiul liber într-un pahar de apă uitat undeva într-un colţ timp de o săptămână, când pe fundul paharului stratul de impurităţi vorbeşte de la sine. Pe lângă faptul că acest lucru dăunează din punct de vedere al sănătăţii cetăţeanului este un mediu propice pentru deteriorarea apometrelor, prin depunerea acestor impurităţi pe mecanismele ceasutilor determinând astfel o marjă de eroare în ceea ce priveşte înregistrarea cu exactitate a consumului real de apă.
S.R.L- urile pline cu miere şi-au luat "zborul"
Montarea contoarelor de apă caldă şi rece în apartamente "a tras" cu ochiul multor firme "autorizate" care şi-au oferit serviciile numai în slujba cetăţeanului. Din păcate nu puţine persoane au ajuns în situaţia de a nu avea la cine apela în momentul defectării unui contor, chiar în perioada de garanţie. Din aproximativ 200 de firme care şi-au oferit serviciile în acea perioadă de maxim profit nu mai sunt de găsit, în prezent fiind autorizate circa 150 de firme de acest fel. Această situaţia crează un culuar de profit unor persoane fizice care îşi oferă serviciile celor care au ajuns într-o astfel de situaţie. Este bine de ştiut faptul că verificarea şi remontarea contoarelor se face numai de către firme autorizate în acest sens, firme despre care se pot afla informaţii sunând la Serviciul Judeţean de Metrologie, la numerele de telefon 416.090 şi 417.218.
Demontarea şi remontarea contoarelor în vizorul firmelor
Pentru a clarifica această problemă a verificării şi remontării unor contoare mai mult sau mai puţin noi, am stat de vorbă cu Daniel Bodnar, şeful serviciului Judeţean de Metrologie. Ceea ce ţine se serviciul de Metrologie este fixarea taxei de verificare metrologică şi doar verificarea într-un cabinet bine dotat a ceasurilor demontate care sunt aduse de către firmele în cauză. Sumele pe care cetăţenul trebuie să le scoată din buzunar sunt de 106.000 de lei fără TVA pentru apa rece şi 176.00 de lei pentru apa caldă. Până aici toate bune şi frumoase...Ştafeta este preluată de acum de către firmele autorizate cu buletin de verificare metrologic. Moment în care este irelevantă întrebarea: Unde ajung contoarele mele, bune sau rele? De la sine înţeles este faptul că aceste contoare nu pot fi verificate la locul utilizării, astfel firmele le demontează, iar pentru a nu lăsa proprietarul fără apă, chiar şi pentru două zile, remontează din stocul propriu un alt contor care desigur este apt din punct de vedere funcţional, conform buletinului primit de firmă de la serviciul de metrologie. În urma unor informaţii obţinute de la unele firme autorizate costul remontării contoarelor diferă de la 1.100.000-1.300.000 pentru un număr de patru contoare, iar în cazul în care această operaţiune include de exemplu o scară de bloc proprietarii beneficiază de reduceri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.