Mâine, începând de la 7 dimineaţa şi până la ora 23.00, orădenii sunt aşteptaţi la secţiile de votare pentru Referendumul de unificare a Sînmartinului cu Oradea.

Într-un scurt comunicat de presă primarul Ilie Bolojan face un apel de mobilizare la vot a orădenilor.

"Dragi orădeni! Cetăţenii din Sînmartin şi-au exprimat la referendumul din 10 mai dorinţa de a se uni cu Oradea. Au votat pentru fuziune fiindcă au considerat că alături de orădeni le va fi mai bine în viitor.

În 14 iunie, e rândul orădenilor să-şi exprime votul. În calitate de primar al municipiului Oradea, sunt încredințat că fuziunea cu Sînmartinul va crea condiţiile pentru a avea locuri de muncă mai multe și mai bine plătite. Doar Oradea poate face din Băile Felix şi 1 Mai stațiuni moderne, atractive şi de nivel internaţional. Acestea, împreună cu atracţiile oraşului, cetatea şi centrul istoric, vor atrage mai mulți turiști şi astfel vom avea cu toţii de câştigat.

Vă asigur pe toţi că, mergând la vot pe 14 iunie, o faceţi spre binele Oradiei. Votând pentru un oraș mai mare, votăm pentru noi și pentru copiii noștri. Vă aştept la vot duminică, 14 iunie!", se arată în comunicatul semnat de primarul Ilie Bolojan.