Partidele de vânătoare de pe domeniul de la Balc al omului de afaceri Ion Ţiriac au început astăzi, oaspeţii magnatului ajungând în Bihor ieri seara. Aşa cum se întâmplă de câţiva ani, vânătorii au ales să aterizeze în Ungaria, asta după ce în 2009 un avion care îl transporta pe Ion Ion Ţiriac şi alţi invitaţi a ieşit de pe pista Aeroportului Oradea.

Ion Ţiriac organizează partidele de vânătoare de la Balc din anul 2005. În fiecare iarnă, în luna ianuarie, la Balc ajung zeci de vânători, prieteni de-ai omului de afaceri. Este vorba despre oameni politici sau oameni de afaceri. Printre cele mai cunoscute figuri se numără Wolfgang Porsche, primarul din Monte Carlo sau prinţul Dimitrie Sturza. Oaspeţii încep să sosească la Balc vineri, pentru că în această dimineaţă, la prima oră, a început vânătoarea. Carnea obţinută în urma vânătorii este donată ca de obicei localnicilor, dar şi caselor de copii şi azilelor de bătrâni. În seara zilei de sâmbătă, Ion Ţiriac le pregăteşte oaspeţilor săi o petrecere surpriză care are loc chiar în palatul de pe domeniul său. Domeniul de la Balc a fost concesionat de Ion Ţiriac în anul 2002, iar contractul cu statul român expiră în anul 2015. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor vor examina fiecare porc mistreţ ucis la Balc, pentru a evita izbucnirea unor focare de trichineloză şi pestă porcină. Aproximativ 160 de mistreţi au fost vânaţi anul trecut, în cele două zile de vânătoare. Aşa cum era de aşteptat, şi anul acesta invitaţii au ales să aterizeze la Debrecen, aerogara din Oradea fiind  ocolită de către vânătorii de la Balc, de la incidentul din 2009, când un avion Galaxy 200 care îl transporta pe Ion Ion Ţiriac şi alţi 9 invitaţi a ieşit de pe pistă, din cauza gheţii. Anul trecut apărătorii drepturilor animalelor, din România, Austria, Marea Britanie, Germania şi Olanda, membri ai Vier Pfoten, i-au cerut miliardarul lui Ion Ţiriac să ţintească mingea, nu mistreţul, adică să socializeze jucând tenis, nu ucigând animale crescute în ţarc, lucru care se va întâmpla şi în acest an. Pe domeniul de la Balc sunt programate să se desfăşoare astăzi două partide de vânătoare, iar duminică una, numărul animalelor ce se vor afla în bătaia puştii fiind în jur de 200.