Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor au stabilit că în zece localităţi din judeţ apa este nepotabilă, în patru dintre ele fiind vorba de apa care este folosită în reţeaua publică de alimentare.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de Direcţia de Sănătate Publică Bihor, în cadrul programului de supraveghere a aprovizionării cu apă potabilă a populaţiei, inspectorii au testat, în luna septembrie, apa din 27 de localităţi bihorene. Din acestea, doar în trei, Beiuş, Ghighişeni şi Sudrigiu, apa este perfect potabilă. În zece localităţi din cele controlate, apa prezintă un risc major asupra sănătăţii consumatorilor, avertizează DSP. În două sate, Holod şi Dumbrava, inspectorii au stabilit că este nepotabilă apa din fântânile care alimentează şcolile, în cazul Holodului fiind vorba şi de fântâna care alimentează Primăria. Totodată, în satele Delani, Tămaşda, Petid şi Săucani nu este potabilă apa din reţeaua publică de alimentare, la fel ca aceea din forajul din centrul localităţii Avram Iancu. Tot nepotabilă este şi apa din fântânile arteziene din Ant, Tulca şi Satu Nou. "Primăriile au obligaţia să informeze permanent populaţia asupra calităţii apei, conform Hotărârii Guvernului României nr. 974/2004, prin plăcuţe avertizoare afişate la loc vizibil şi protejat, cu înscrisurile «Apa nu este bună de băut», «Apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copii mici»", se arată în comunicatul DSP. În toate cele zece localităţi primarii trebuie să asigure perimetre de protecţie a fântânilor, acoperirea cu capac şi acoperiş a acestora, dezinfecţia surselor, golirea, spălarea şi dezinfecţia bazinului de înmagazinare şi/sau a reţelei de distribuţie, montarea de robineţi de prelevare a probelor, reglarea aparatului de clorinare, sistarea furnizării apei către consumatori, asigurarea apei potabile pentru sugari, copii mici până la trei ani şi în colectivităţile de copii (şcoli şi grădiniţe).