În şedinţa extraordinară de marţi, aleşii locali au cerut explicaţii directorului general al Companiei de Apă Oradea, Ioan Ciursaş, cu privire la situaţia datoriei pe care o are la această regie comuna Sânmartin.

Cu toate că datoria SC GCLPS Sânmartin către Compania de Apă Oradea se ridică la peste 4 milioane de lei, adică mai mult de un milion de euro, regia este obligată de instanţă să continue furnizarea apei în comuna vecină. Se poate spune că, lunar, locuitorii şi agenţii economici din Sânmartin folosesc, gratuit, între 80 şi 100 mii metri cubi de apă. Directorul general al Companiei susţine că a trimis zeci de adrese prin care solicita achitarea datoriei, însă fără niciun rezultat. SC GCLPS Sânmartin şi instituţia condusă de Ioan Ciursaş se află, în prezent, în proces. Ciursaş estimează că datoriile se vor ridica, până la sfârşitul acestui an, până la 7 milioane de lei. În repetate rânduri, primarul comunei Sânmartin, Lucian Popuş, a declarat că administraţia publică este dispusă să plătească întreaga datorie, însă nu poate pentru că nu-i permite cadrul legal să transfere bani în contul SC GCLPS.