La sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor a avut loc, luni, într-un cadru restrâns, impus de actualul context epidemiologic, evaluarea activității desfășurate și a rezultatelor obținute în anul 2020.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de IJJ Bihor, în anul care a trecut, principalele coordonate și acțiuni au avut o evoluție specifică cu o dinamică aparte, de la cea de normalitate socială în primele două luni ale anului, la una inedită, specială, influențată de evoluția pandemiei de Covid-19 la nivel mondial. Regulile și restricțiile impuse de legislația specifică în vigoare, precum și politicile publice implementate strict pentru prevenirea și limitarea răspândirii comunitare a virusului Sars CoV-2 au necesitat o abordare integrată, interinstituțională pentru orientarea tuturor acțiunilor, astfel încât să se armonizeze interesul legitim pentru realizarea obiectivului general de creștere a gradului de siguranță cu cel de protecție sanitară a cetățeanului. Pentru realizarea unui echilibru între prevenție, dialog și impunerea legii, structurile de ordine publică au executat 5.764 de misiuni specifice, din care: 56 au fost misiuni pentru asigurarea unui climat de normalitate cu ocazia desfășurării  unor activități cu participarea unui public numeros; 418 misiuni specifice, circumscrise combaterii efectelor SARS-CoV-2; 187 misiuni de intervenție pentru aplanarea unor stări conflictuale sau soluționarea unor solicitări ale cetățenilor, venite prin apelul de urgență 112; 76 misiuni premergător și pe timpul desfășurării alegerilor locale și parlamentare; 5027 misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat cu poliţia, misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor, pază și protecție instituțională și alte misiuni din competența Jandarmeriei Române. În perioada de referință au fost constatate independent 89 de fapte de natură penală, cu 92 de autori, iar în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Bihor au fost constatate 123 de fapte de natură penală cu 121 de autori. De asemenea, au fost aplicate 2607 de sancţiuni contravenţionale (1129 avertismente scrise și 1478 amenzi contravenţionale) în valoare totală de 1. 090. 050 lei. În ceea ce privește misiunea de pază și protecție a obiectivelor, bunurilor și valorilor, la nivelul județului se execută misiuni de pază și protecție la un număr de 26 obiective și misiuni de pază a transporturilor de bunuri, valori și documente clasificate. Anul 2020 a mai reprezentat o premieră în istoria Jandarmeriei Bihor, pentru prima dată în cei 101 ani de la înființare inspectoratul a primit Placheta de Onoare a Ministrului Afacerilor Interne.

Acestea sunt câteva dintre datele pe care inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, locotenent-colonel Ioan Bogdan le-a prezentat în cadrul activității de evaluare a inspectoratului pe anul 2020, la care au participat: doctor Gheorghe Carp, Dumitru Țiplea – prefectul județului Bihor, Florin Birta – primarul municipiului Oradea și în sistem videoconferință reprezentantul eșalonului superior, General de Brigadă Liviu Uzlău - împuternicit Prim-adjunct al inspectorului general şi Şef al Statului Major al Jandarmeriei Române.