2009 a fost anul schimbărilor pentru majoritatea şefilor de instituţii culturale din Bihor. Bunăoară, Mircea Popa i-a făcut loc la conducerea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Ligiei Mirişan, cea care a condus Direcţia Judeţeană de Cultură, fiind schimbată din funcţie de Mircea Bradu. Lista continuă cu Alexandru Şereş, care, începând din iunie, ocupă postul de manager al Revistei Familia, după ce iniţial a fost redactor şef al Jurnalului Bihorean. Totodată, în luna iulie, managerul Filarmonicii de Stat Oradea, Sarkadi Zoltan, demisiona din funcţie din motive personale, locul acestuia fiind ocupat de către fostul subprefect de Bihor, Todor Albert.

"Pentru mine, a fost un început de stagiune destul de reuşit. Am încercat ca publicul meloman să aibă parte de un program adecvat şi, în acelaşi timp, să prezentăm pe scena orădeană noi talente ale muzicii clasice, fie ei dirijori sau solişti", ne-a declarat Todor Albert, directorul Filarmonicii. Pentru Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat, 2009 a însemnat încă un pas important spre finalizarea lucrărilor de restaurare, după ce Primăria Oradea a ajuns să fie noul administrator al clădirii. "Rămâne, în continuare, realist termenul de septembrie 2010 pentru încheierea lucrărilor", a adaugat Silaghi. Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene, mărturiseşte că 2009 a fost, pe de o parte, un an bun, dar că au existat şi câteva dezamăgiri. "Deşi era un domeniu diferit de ceea ce făceam înainte, la Direcţia pentru Cultură, nu m-am mulţumit cu jumătăţi de măsură, ci am încercat să mă implic şi să dinamizez foarte mult activitatea Bibliotecii", a mai spus interlocutoarea noastră. Tot în acest an, conducerea Teatrului "Arcadia" a recurs la un gest în premieră absolută, participând împreună cu angajaţii la o acţiune de modernizare a teatrului. Pe şantier a păşit atunci, pentru a da o mână de ajutor, şi Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedinte al CJ Bihor, însoţit de cinci dintre angajaţii instituţiei. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, spune că 2009 a fost anul în care au demarat lucrările la noul muzeu şi, totodată, anul în care Muzeul memorial Aurel Lazăr s-a impus definitiv în peisajul cultural orădean, având în vedere că este o instituţie muzeală nou înfiinţată în oraşul de pe Crişul Repede.