Anul francofoniei a debutat la Oradea
Manifestările dedicate Anului francofoniei au debutat joi, la sediul Fundaţiei Franco-Române, din Oradea, cu o conferinţă, "Oradea şi francofonia", susţinută de Ligia Mirişan, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor. La eveniment au participat personalităţi preocupate de tot ceea ce reprezintă cultura franceză. Momentul muzical a fost susţinut de Florian şi Alexandrina Chelu.
"Intenţionăm să organizăm mai multe acţiuni dedicate Anului francofoniei, una dintre ele fiind şi înfiinţarea la Oradea a unei biblioteci francofone, prin donarea de către Asociaţia nonguvernamentală BMF (Bibliotheques et Mediatheques Francophones), din Franţa, a aproximativ 5000 de volume. Este vorba de cărţi cu valoare de patrimoniu, dicţionare Larousse, cărţi ştiinţifice, de literatură clasică franceză, beletristică etc.", a explicat Ligia Mirişan. Directorul DJCCPCN Bihor a subliniat faptul că francofonia este mai degrabă o stare de suflet, arătând că la români a existat şi există, şi la ora actuală, o disponibilitate pentru tot ce înseamnă limba şi cultura franceză. Despre importanţa unui stat de a fi membru al Uniunii Europene a vorbit Andreea Gabriela Fildan, studentă la Relaţii Internaţionale. "Înfiinţarea unei biblioteci francofone este o dovadă că francofonia este acasă la Oradea, că sunt suficiente resurse pentru a beneficia de tot ce înseamnă Franţa, în plenitudinea ei. Există aici oameni pentru care francofonia nu e un moft, e însăşi raţiunea lor de a fi", a conchis Ligia Mirişan.
Spre finalul manifestării, în prezenţa unor membri ai Organizaţiei UNCMRR Bihor, Gl. Bg. (r) Ştefan Neagoe, preşedintele Organizaţiei, i-a înmânat lui Victor Raţ, preşedintele Fundaţiei Franco-Române, diploma jubiliară a Organizaţiei UNCMRR Bihor, marcând astfel colaborarea fructoasă dintre cele două instituţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.