Antreprenori de râsu -plânsu : pe strada Tudor Vladimirescu, capul nu-i duce, dar arborii îi taie
După ce luni după-amiază, circulaţia pe strada Tudor Vladimirescu a fost oprită ore în şir datorită unui arbore de pe marginea carosabilului care s-a prăbuşit peste toată lăţimea străzii, sprijinindu-se doar de acoperişul casei de vis-a-vis, autorităţile locale rămân indiferente faţă de impactul pe care îl are proiectul de reabilitare şi modernizare asupra mediului de pe artera cu pricina.
Unde-s cinci, haosul creşte
"După ce am eliberat strada de arborele prăbuşit am convenit să mai tăiem un arbore care urma să se prăbuşească. Am înaintat o adresă către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Oradea pentru a face o expertiză arborilor de pe strada Tudor Vladimirescu. Urmează să luăm alte măsuri doar după ce specialiştii din cadrul ITRSV se vor pronunţa", a ţinut să precizeze Dan Gherdan, director adjunct al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea. În momentul de faţă, pe strada Tudor Vladimirescu se efectuează cinci lucrări: extindere şi reabilitare reţea apă potabilă, canalizare menajeră, canalizarea pluvială, extindere, branşare gaze naturale şi termoficare. Constructorii care efectuează lucrările sunt Keviep, SC Energoconstrucţia, SC Amarad SA respectiv Electrocentrale Oradea.
Să se taie doar dacă prezintă pericol
Contactat telefonic, Vasile Szatmari, inspector şef adjunct în cadrul ITRSV Oradea a precizat faptul că momentan, nu a primit nici o adresă din partea Primăriei Oradea referitoare la situaţia existentă pe strada Tudor Vladimirescu. Mai mult, nu este de competenţa acestei instituţii să se efectueze o expertiză la arborii situaţi pe strada cu pricina. "Nu am primit nimic din partea Primăriei Oradea şi nici nu avem competenţa să rezolvăm această situaţie. Cei care sunt direct implicaţi în situaţia aceasta sunt Primăria, Ocolul Silvic şi Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor. Arborii care au fost tăiaţi, castan porcesc respectiv sâmbovina nu sunt specii protejate, însă consider că arborii trebuie tăiaţi doar dacă prezintă pericol de prăbuşire. Însă, asupra situaţiei create se pot pronunţa doar specialiştii în domeniu", a precizat Vasile Szatmari, inspector şef adjunct în cadrul ITRSV Oradea. Şi aşa, datorită indiferenţei autorităţilor locale centrul urbei este mai sărac cu doi arbori, în locul cărora probabil (dar nu sigur) vor fi replantaţi alţii. Însă, pentru a ajunge la maturitate şi pentru a degaja o anumită cantitate de oxigen va fi nevoie de zeci de ani.
Ca la noi, la nimenea...
Stând de vorbă şi cu preşedintele Centrului Regional de Supraveghere "Munţii Apuseni" din Oradea, Mihai Togor acesta a menţionat faptul că lucrările executate pe strada Tudor Vladimirescu au fost făcute haotic. "În nici un oraş nu se execută lucrările cum fac autorităţile locale în Oradea. Şanţurile pentru canalizare, apă potabilă sau gaz nu ar trebui făcute lângă arbori, ştiut fiind faptul că rădăcinile acestora se ramifică peste tot. De ce nu s-a săpat pe mijlocul străzii? Mai mult, cei care au săpat şanţurile au făcut-o haotic. Au lovit copacii şi le-au retezat rădăcinile. Cei care au elaborat proiectul iniţial nu s-au gândit nici un moment la consecinţele care pot decurge în timpul derulării acestuia", a menţionat preşedintele Centrului Regional de Supraveghere "Munţii Apuseni" din Oradea, Mihai Togor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.