Dacă una dintre importantele atribuţii ale Consiliului Local este şi dreptul de iniţiativă în problemele de interes local, de ce, domnilor consilieri, nu apăraţi cu toţii interesele populaţiei acestui municipiu? Ce vă determină să nu fiţi asociaţi, în şedinţele Consiliului Local, binelui comunităţii, ci doar "intereselor de grup" ale unora? Aţi uitat, domnilor consilieri, cine v-a ales! Banii primiţi la "finele" şedinţelor Consiliului Local, la care, de multe ori, pe unii nu vă interesează ce votaţi, sunt banii contribuabililor acestui judeţ. Lăsaţi "găştile", domnilor consilieri, debranşaţi-vă de "grupurile de interese", nu ironizaţi iniţiativele bune puse în dezbaterea legislativului local. Dacă proiectul de act normativ privind trecerea în întregime în domeniul public al municipiului a imobilelor Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", revendicate abuziv de Ordinul călugăresc Premonstrates, a fost depus în timp util de către consiliera Silvia Suciu, de ce, domnilor consilieri, nu aţi binevoit a-l discuta şi analiza într-un mod decent, fără zarva creată şi "tăierea" de microfoane? Mai ales că, nu o dată, membrii consiliului director al Asociaţiei Naţionale Împotriva Corupţiei, participând la şedinţele Legislativului, au putut asista la asemenea "circuri regizate". Trezindu-se "proprietari" peste noapte, unii vor multe la ora actuală, prin numeroasele acţiuni ilegale efectuate în procesul revendicării imobilelor şi terenurilor. În asemenea împrejurări, adoptaţi, domnilor consilieri, o poziţie obiectivă, lipsită de prejudecăţi, urmăriţi în mod consecvent rezolvarea problemelor acestei urbe şi nu vă lăsaţi influenţaţi. Nu o cunoaştem personal pe doamna Silvia Suciu, dar dorim ca această "revoltă neputincioasă" a dânsei să fie transformată în acţiune spre binele comunităţii. Iniţiaţi, doamnă Suciu, o campanie de semnături la care, în mod sigur, vor subscrie cetăţenii orădeni, susţinând demersurile dumneavoastră, aşa cum au subscris şi subscriu şi în cazul lansării "campaniei pentru recuperarea moştenirii Gojdu". Nu ne place să ne plângem, nu ne-a intrat în obişnuinţă să acuzăm instituţiile publice, dar dorim respectarea, şi nu încălcarea drepturilor cetăţeneşti.