Amintiri după cinzeci de ani
"Trasee ale memoriei"
Muzeul Ţării Crişurilor a fost, miercuri, gazda unei expoziţii cu tema "Trasee ale memoriei?, expoziţie în care au fost prezentate biografii ale unor tineri din Germania şi România, în perioada celui de-al doilea război mondial. Organizată în cadrul unui proiect al Institutului Goethe Inter Nationes, din Bucureşti, expoziţia documentară, a subliniat împlinirea a 50 de ani de la finele celui de al doilea război mondial. În cadrul expoziţiei au fost prezentate 12 biografii (fotografii, date istorice) ale unor tineri din Germania şi destinele a 12 tineri din România, din perioada respectivă. La acest eveniment, care a oferit celor prezenţi posibilitatea descoperirii unei lumi care a marcat atât istoria Europei cât şi istoria poporului român, între anii 1933-1949, au participat pe lângă gazde, elevi din cadrul Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", sub îndrumarea doamnei profesoare de limba germană Magdalena Stark, precum şi elevi ai Liceului "Lucian Blaga", sub îndrumarea doamnei profesoare Szekrely Judith.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.