De astăzi, Conducătorii auto trebuie să-şi doteze autoturismele cu trusă medicală de prim ajutor, triunghi reflectorizant şi stingător de incendii, în caz contrar conducătorii auto vor scoate din buzunar sume cuprinse între 500.000 şi 700.000. Începând de luni, 11 aprilie, la nivelul întregii ţări agenţii poliţiei rutiere vor verifica dacă aceste prevederi sunt respectate. În conformitate cu prevederile articolului 180, punctul 4, toate autovehiculele aflate în trafic trebuie să fie dotate cu trusă medicală de prim ajutor, triunghi reflectorizant şi stingător de incendii, toate omologate. Conducătorii auto care vor fi depistaţi în trafic fără aceste dotări vor fi sancţionaţi contravenţional cu sume cuprinse între 500.000 lei şi 700.000 lei. Începând de astăzi, 11 aprilie, la nivelul întregii ţări, vor avea loc acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate aceste prevederi. "Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor consideră corectă informarea prin mijloacele mass-media locale asupra acestor acţiuni de amploare, astfel ca deţinătorii de autoturisme să-şi doteze maşinile în cazul în care nu au făcut-o până acum", ne-a declarat comisarul Dorin Sava.