Deputatul PNL Bihor Cornel Popa a declarat că, în prima sesiune parlamentară a acestui an, şi-a concentrat eforturile pentru atragerea de fonduri pentru judeţul Bihor, care, până acum, a fost marginalizat din acest punct de vedere. De asemenea, unul dintre proiectele sale legislative, cu privire la ariile protejate, a devenit lege în această săptămână. Deputatul liberal Cornel Popa şi-a prezentat raportul de activitate pentru prima sesiune parlamentară a anului 2006. Potrivit lui Popa, în primele şase luni ale anului, a susţinut audienţe săptămânal în cele şapte cabinete parlamentare deschise la Oradea, Beiuş, Ştei, Aleşd, Salonta, Marghita şi Vaşcău, a susţinut trei declaraţii politice şi şapte intervenţii în plenul Camerei Deputaţilor şi a adresat patru întrebări şi şapte adrese miniştrilor şi autorităţilor naţionale. În această sesiune, iniţiativa legislativă privind regimul ariilor protejate, a cărui singur iniţiator a fost deputatul liberal, a fost adoptată de cele două camere ale Parlamentului, iar, de miercuri, aceasta a devenit lege. "Au fost lupte crâncene în cele două camere până la adoptarea acestei legi, în special la nivelul comisiilor", a menţionat Cornel Popa. Parlamentarul bihorean a precizat că prioritatea sa a fost scoaterea judeţului Bihor din marginalizarea în care a fost împins de guvernările precedente. "În perioada primului mandat de parlamentar, i-am cerut primului ministru de atunci să nu mai ţină această regiune într-o cruntă uitare. De la venirea noastră la guvernare, în 2004, am făcut demersuri pentru punerea Bihorului pe locul pe care-l merită. Ocupăm locul cinci pe ţară la vărsăminte la bugetul de stat şi am reuşit să fim pe locul cinci şi în ceea ce priveşte banii care se întorc spre judeţ", a declarat Cornel Popa. Printre proiectele care au primit finanţare din partea statului se numără Programul "Sisteme integrate de realizare a reţelei de apă", precum şi cele legate de construirea, la Oradea, a unui Spital Judeţean de Urgenţă, a unui Institut cardio-vascular şi a unui Centru de oncologie. "Am trecut deja de prima fază, decizia politică, iar acum căutăm amplasamentele. Avem avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi se pregăteşte hotărârea de guvern", a precizat Popa. Acesta a mai adăugat că a reuşit impunerea ca prioritate a construirii tronsonului Borş-Cluj din Autostrada Transilvania. De asemenea, de la preluarea celui de-al doilea mandat de parlamentar, deputatul bihorean a reuşit să-i aducă pe majoritatea miniştrilor liberali în judeţ, aceştia nevenind cu mâna goală, ci cu finanţări pentru diferite proiecte şi instituţii bihorene.