Alte patru aparate radar funcţionează non-stop în Bihor
Începând de luni, Drumul Naţional 1, porţiunea care tranzitează judeţul Bihor, este monitorizat cu patru camere video, aparatele funcţionând 24 de ore din 24. Potrivit conducerii IPJ Bihor, primele două aparate radar de acest fel, instalate în Sânmartin, şi-au dovedit eficacitatea, de la punerea lor în funcţiune în localitate nefiind înregistrat niciun accident grav.
Inspectorul şef al IPJ Bihor, comisarul şef Liviu Popa, a anuţat, ieri, că de la începutul acestei săptămâni sistemul de monitorizare a traficului din Bihor a fost extins. Astfel, au fost date în funcţiune încă patru camere fixe, instalate toate pe DN 1, în Borş, la kilometrul 640, în Sântion, la kilometrul 638, în Tinăud, la kilometrul 587 şi în Aleşd, la kilometrul 590. Aparatele funcţionează 24 de ore din 24 şi sunt monitorizate la centrul din Sânmartin. Primele două radare au fost instalate în judeţul Bihor în urmă cu câteva luni, în Sânmartin şi, potrivit conducerii Poliţiei bihorene, rezultatele nu au întârziat să apară. "Cea mai mare realizare a noastră este faptul că, după punerea în funcţiune a camerelor, în Sânmartin, nu s-a înregistrat niciun accident grav de circulaţie. Asta este cel mai important pentru noi. Atunci când a fost implementat sistemul, scopul nostru nu a fost acela de a da cât mai multe amenzi, ci de a reduce numărul de accidente", a precizat comisarul şef Liviu Popa. Până în momentul de faţă au fost aplicate 3100 de sancţiuni contravenţionale în urma încălcării limitelor legale de viteză înregistrate de radarele din Sânmartin, valoarea amenzilor fiind de circa 160.000 de lei. Conform poliţiştilor, deşi s-au aşteptat ca şoferii de autoturisme să calce mai tare pedala de acceleraţie, cei mai mulţi conducători auto înregistraţi pe camerele video încălcând limita de viteză s-au aflat la volanul autoutilitarelor, respectiv camioanelor. Conform statisticilor naţionale, DN1 este artera de drum cu cel mai mare risc criminogen din ţară. Pentru limitarea numărului de accidente produse pe DN1 în judeţul Bihor, poliţiştii au fost mobilizaţi în perioada 16 iunie - 31 august a.c., în cadrul campaniei naţionale de prevenire a accidentelor rutiere pe drumurile naţionale, perioadă în care traficul rutier pe întregul tronson DN 1 din judeţul Bihor a fost supravegheat 24 de ore din 24.
Dinamica accidentelor relevă faptul că, în primele nouă luni ale anului curent, pe DN 1 în judeţul Bihor, s-au produs 46 de accidente rutiere soldate cu victime (11 morţi, 11 răniţi grav şi 31 de răniţi uşor), faţă de 64 de accidente produse în perioada similară a anului 2007 (12 morţi, 20 răniţi grav, 71 răniţi uşor). Principala cauză a tragediilor pe drumul naţional este, în continuare, viteza neadaptată la condiţiile de drum şi trafic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.