Aleşd - Staţia de sortare, în probe tehnologice
Unică în judeţul Bihor, utilată cu tehnică de vârf, cea mai modernă din ţară, staţia de sortare de la Aleşd reprezintă un pas uriaş în rezolvarea reciclării deşeurilor menajere din Bihor. Finanţarea de 1,5 milioane euro a fost asigurată de Agenţia Fondului de Mediu (60%) şi Primăria oraşului Aleşd (40%).
Realizată de firma S.C. ADARCO din Petroşani, staţia are o capacitate de reciclare de 120 t/zi. Despre modul de funcţionare a staţiei ne-a vorbit maistrul Ioniţă Marcel, şef de şantier. Staţia este alcătuită din 2 segmente importante. Unul de transfer, ce se află în exteriorul halei, care primeşte maşinile cu deşeuri nereciclabile pe care la presează, urmând să fie transportate la groapa ecologică. Printr-o conjunctură favorabilă, însă, de aceste deşeuri este interesat Holcim Aleşd, care le va prelua şi prin ardere le va transforma în energie termică. Al doilea segment al instalaţiei, ce se află în interiorul halei, preia deşeurile reciclabile şi printr-un sistem de filtre şi benzi transportoare le selectează şi sortează după compoziţie şi dimensiuni, care în final presate şi balotate vor reintra în circuitul economic. Pe lângă importanţa economică şi de mediu, staţia de sortare asigură locuri de muncă pentru 20 de şomeri din cei 25 angajaţi ai staţiei. Cu siguranţă că multă lume se întreabă de ce o astfel de staţie la Aleşd şi nu la Oradea. Răspunsul se regăseşte în proverbul "Omul sfinţeşte locul", deci datorită preocupării şi eforturilor depuse de primarul oraşului şi conducerea S.C. Salubri, care merită felicitări şi pentru această realizare, acest lucru a fost posibil.
Am vazut statia de la Alesd si pot spune ca este o lucrare foarte frumoasa. Felicitari celor care au vrut si mai ales celor care au facuT asa ceva!....
Bravo, asa ne apropiem si noi de tarile vestice in ceea ce priveste managementul deseurilor. Care deseuri cinstit vorbind, ne-au cam coplesit....
Bravo, asa ne apropiem si noi de tarile vestice in ceea ce priveste managementul deseurilor. Care deseuri cinstit vorbind, ne-au cam coplesit....
Bravo, asa ne apropiem si noi de tarile vestice in ceea ce priveste managementul deseurilor. Care deseuri cinstit vorbind, ne-au cam coplesit....