În perioada 3 noiembrie 2008 - 10 iunie 2009, la Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" din Aleşd, se derulează proiectul "Sărbătoarea Anotimpurilor", în cadrul căruia elevii se vor întrece în desen, pictură, poezie şi abilităţi practice, legate de cele patru anotimpuri. Evaluarea finală a concursului va fi făcută de un juriu competent, în luna iunie a acestui an, câştigătorii urmând să fie premiaţi.

Succesele în educaţie sunt posibile numai prin realizarea unor proiecte educative cuprinzătoare, bine conturate şi cu finalizare precisă. Se cunoaşte apetitul tinerilor pentru competiţie, iar atunci când demersul educativ al proiectelor se îmbină cu întrecerea pentru ierarhizarea valorilor, succesul va fi cu siguranţă asigurat.
Aceasta este metodologia implementată de noua conducere a Colegiului Tehnic "Alexandru Roman" din Aleşd şi bine receptată şi asimilată de colectivul didactic, în care tinereţea şi exuberanţa se îmbină cu maturitatea şi experienţa. Tot mai des asistăm la iniţierea unor proiecte care, cu siguranţă, vor constitui saltul important în reformarea învăţământului. Un fapt îmbucurător îl constituie prezenţa tot mai activă în iniţierea şi coordonarea acestei noi metodologii, a unor profesori tineri, printre care Ana Mihaela Cadleţ, Şarlota Baican, Claudia Miere etc., a căror determinare mobilizează un larg colectiv de elevi şi profesori. Proiectul "Sărbătoarea Anotimpurilor" se întinde pe întregul parcurs al anului şcolar, pentru a putea parcurge cele patru anotimpuri cu tematică specifică: "toamna în culori, iarna pe uliţă, primăvarăs... primăvară, culorile verii". Coordonatoarele proiectului, profesoarele Ana Mihaela Cadleţ, Melania Joldea şi Dorina Venter, şi-au propus să contribuie la formarea personalităţii elevilor prin dezvoltarea sensibilităţii şi cultivarea gustului pentru frumos prin creaţia artistică. Grupul ţintă îl reprezintă elevii din clasele IX-XII, organizaţi în 15 echipaje a câte trei elevi. Cele patru anotimpuri sunt, pe rând, finalizate prin expunerea lucrărilor plastice pe panouri tematice special amenajate.

În perioada 8 - 10 iunie 2009, un juriu competent va face evaluarea finală şi va stabili premianţii pe cele patru domenii ale concursului: desen, pictură, poezie şi abilităţi practice. Se vor acorda trei premii, trei menţiuni şi diplome de participare însoţite de recompense materiale şi băneşti din fonduri extrabugetare (sponsorizări şi resurse proprii).