Tradiţia populară laică a îmbogăţit ritualul înroşirii ouălor, adăugând şi alte elemente în scop estetic şi comercial. Astfel, ouăle sunt vopsite şi în alte culori şi sunt ornate cu motive populare, elemente din natură, forme geometrice sau simboluri creştine. La români, ritualul încondeierii ouălor de Paşti a devenit o ocupaţie sezonieră, transformând în meşteşug arta vopsitului şi ornatul ouălor, utilizând vopsele vegetale şi tehnici speciale în realizarea exponatelor pentru comercializare.

Pentru eternizarea acestui frumos obicei creştin, din iniţiativa preotului paroh Ovidiu Bocşan, în parteneriat cu Şcoala „Constantin Şerban" şi Colegiul Tehnic"Alexandru Roman" din Aleşd, în săptămâna Floriilor s-a organizat un concurs de încondeiat ou, aflat la cea de a doua ediţie la care au participat 60 de concurenţi elevi din clasele I-XII. Locaţia a fost Biserica ortodoxă cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Aleşd, care timp de 3 ore a devenit un atelier de pictură în care tinerii artişti, dând frâu liber imaginaţiei, au realizat inedite şi frumoase exponate. Sarcină grea pentru juriul alcătuit din părintele Bocşan, prof.Alina Modog, Felicia Lele şi Mariana Ardelean menit a ierarhiza şi stabili premianţii. Astfel, s-au acordat următoarele premii, pe cicluri de învăţământ: Clasele I-IV: Premiul I - Marina Vlad, Pop Groza Alexandra, Achim Anamaria; Premiul II - Buzle Tudor,Venţel Ioana, Chirodea Andrea; Premiul III - Huseraş Ciprian, Titiş Gabriel, Baiţar Roxana. Clasele V-VIII: Premiul I - Cozac Cecilia, Palko Mate Maria, Bot Raluca; Premiul II - Huseraş Mădălin, Boto Anamaria, Vâlcelean Paula; Premiul III - Moş Adina, Păşcui Cătălin, Bacău Mălina, Ianoşteac Dacian. ClaseleIX-XII: Premiul I - Bocşan Flavia, Simionaş Cipriana, Urs Gabriela; Premiul II - Ile Alexandra, Antonescu Lavinia, Chirilă Alexandra; Premiul III - Borze Ioana, Motoşan Alexandra, Lazăr Ioana.

Cele mai frumoase exponate vor fi păstrate în biserică până la Sfintele Paşti, după care vor fi expuse la Şcoli şi la Biblioteca orăşenească în cadrul unui complex de manifestări culturale.