Aleşd - Omagiu nemuritorului Luceafăr al poeziei româneşti
Când spunem Eminescu, spunem "ţara", spunem "eu". El a ştiut cel mai bine în adâncul sufletului său rătăcitor că reprezintă tot ceea ce suntem noi. Ne-a cântat durerile, ne-a cântat iubirile găsite sau pierdute. Când vrei să te regăseşti undeva, te regăseşti în poeziile şi scrierile lui Eminescu.
Anul acesta, parcă mai mult şi mai intens ca în alţi ani, instituţiile culturale din Aleşd au organizat diverse şi ample acţiuni cu ocazia aniversării a 159 de ani de la naşterea marelui poet. Tonul în cadrul acţiunilor omagiale "Eminescu" l-a dat Biblioteca orăşenească "Octavian Goga", care, în parteneriat cu Şcoala cu cls. I-VIII "Constantin Şerban", a organizat manifestări complexe, în cadrul cărora a fost evocată viaţa şi activitatea marelui poet, s-au recitat şi s-au cântat versuri nemuritoare. O expoziţie aniversară, "Eminescu, emblemă a fiinţei româneşti într-un Ianuar intrat în poveste, în eterna poveste a Poeziei", a creat un cadru omagial deosebit. În zilele de 13, 14, 15 ianuarie s-au perindat pe la bibliotecă peste 100 de elevi din clasele I-IV, conduşi de înv. Ana Puşcaş, Simona Petrişor, Monica Scorţe, Georgeta Turcuş, Lucreţia Borodan, Florina Egri, Dorina Borbel.
La Şcoala din Peştiş, colectivul de elevi şi cadre didactice au transformat această zi aniversară într-o adevărată sărbătoare, care s-a finalizat cu un concurs de recitări din opera lui Eminescu, referate despre viaţa şi opera poetului, cântece pe versuri nemuritoare. Conducerea şcolii a premiat câştigătorii şi pe toţi elevii implicaţi în program cu volume de poezii de Mihai Eminescu şi alte rechizite. La Colegiul Tehnic "Alexandru Roman", în cadrul proiectului "Dor de Eminescu", coordonator prof. Teodora Mihocaş, elevii din clasa a X-a B au prezentat un program cultural-artistic complex, alcătuit din recitări şi cântece, precum şi o interesantă şi originală prezentare scenică a poemului Luceafărul.
Constantin Noica spunea, într-una din criticile sale: "A fost Eminescu un suflet neodihnit, nu ne putem odihni în scrierile sale. Nu, deoarece este poetul "neodihniţilor", al celor care nu au "linişte", al sufletelor ce sunt în căutarea adevărului absolut, al dreptăţii de ţară şi neam şi al iubirii nemărginite. Şi viaţa ne-a dăruit acest diamant de preţ, pe Eminescu."
Comentarii
Nu există nici un comentariu.