A devenit tradiţie ca în fiecare an, de Ziua Eroilor, elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" din Aleşd să cinstească memoria tuturor eroilor patriei, care, de-a lungul istoriei, şi-au jertfit viaţa pentru apărarea gliei strămoşeşti şi a fiinţei naţionale.

Din nefericire, şi Aleşdul a dat tribut, înscriind la loc de cinste pe lista eroilor contemporani pe sublocotenentul post mortem
Iosif Silviu Fogoraşi, căzut la datorie în Afganistan.
Cu acest prilej, în ziua de 28 mai, Ziua Înălţării Domnului, între orele 11 şi 12, în fiecare clasă s-a ţinut un moment de reculegere, după care au fost evocate fapte de glorie şi eroi ai neamului. Cu acest prilej, un grup de elevi din clasa a XII-a, însoţit de prof. Livia Irimescu, a depus la mormântul eroului Iosif Silviu Fogoraşi din Cimitirul orăşenesc o coroană de flori, a aprins candele şi a ţinut un moment de reculegere alături de familie şi foşti colegi ai eroului.