Peste 40.000 de bihoreni au fost aşteptaţi, ieri, la urne pentru a-i alege pe cei 25 de membri ai Colegiului Camerei Agricole Bihor. Organizatorii şi-au propus ca şi obiectiv de calitate o prezenţă de 10%, însă aceasta a fost greu atinsă.

Instituţia Prefectului Bihor, alături de Comitetul Judeţean de Iniţiativă, Comisia Electorală Judeţeană şi autorităţile locale, au organizat, ieri, alegeri pentru Colegiul Judeţean al Camerei Agricole, un organism nou instituit. Numărul electorilor chemaţi la urne la nivelul judeţului a fost de 40.779, cei mai mulţi dintre aceştia - 3.719 - fiind din Oradea, iar cei mai puţini - 41 - din comuna Sântandrei. Electorii provin din rândul fermierilor (persoane fizice sau juridice), asociaţii profesionale, patronate şi sindicate din domeniul agricol forestier şi conexe înregistrate la nivel judeţean, cooperative agricole, ocoale silvice care administrează/asigură servicii silvice pentru fondul forestier (altul decât proprietatea publică a statului), colegiul medicilor veterinari, instituţii de învăţământ şi/sau cercetare agricolă. Colegiul Camerei Agricole va avea 25 de membri: opt membri din partea asociaţiilor profesionale şi grupurilor de producători, doi membri din partea patronatelor din domeniul agricol şi conex, doi membri din partea sindicatelor din domeniul agricol şi conex, doi membri din partea cooperativelor agricole, un membru din partea ocoalelor silvice private, a proprietarilor de păduri şi ale composesoratelor, un membru din partea Colegiului medicilor veterinari, un membru din partea instituţiilor de învăţământ şi/sau cercetare agricolă, patru membri reprezentând fermierii înscrişi în listele electorale, respectiv patru membri reprezentând fermieri cu vârsta până la 35 de ani. Potrivit preşedintelui  Comitetului Judeţean de Iniţiativă, Tănase Miculescu, prezenţa la urne a fost una foarte scăzută, mai ales în mediul urban.

„Vremea a avut o oarecare influenţă în ce priveşte prezenţa la urne. În mediul rural, aceasta a fost mai ridicată. Validarea alegerilor nu e condiţionată de un prag de prezenţă. Noi, ca şi organizatori, ne-am propus ca şi obiectiv de calitate un procent de prezenţă de 10%. Acesta va fi atins doar în mediul rural", a explicat Tănase Miculescu. Activitatea s-a desfăşurat fără incidente, fiind angrenaţi peste 400 de funcţionari în toate cele 101 unităţi administrativ-teritoriale din Bihor. Pe cele 25 de locuri s-au bătut 46 de candidaţi repezentanţi ai celor nouă grupe profesionale. Aceşti 25 de membri au un mandat de un an, deoarece vorbim de constituirea acestui organism. Anul viitor vor avea loc noi alegeri, iar mandatul membrilor va fi de patru ani. Alegerile s-au desfăşurat între orele 8.30 şi 17.00, în Oradea secţia de votare fiind amenajată la Şcoala Generală „Dimitrie Cantemir". Rezultatele urmează să fie anunţate în 20 martie a.c.

Cristina PUŞCAŞ