"Alba-Neagra" la Servicii
În aceeaşi manieră surprinzătoare în care "a acceptat demisiile" celor trei şefi ai principalelor structuri informative din România, preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat propunerile pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii şi al Serviciului de Informaţii Externe.
Nominalizându-i pe senatorul PSD George Maior şi pe consilierul prezidenţial Claudiu Săftoiu, şeful statului a lăsat încă o dată întreaga societate cu gura căscată. Dacă sentimentul iniţial de buimăceală este depăşit, decizia lui Traian Băsescu îşi dezvăluie însă rapid o parte din implicaţii. Astfel, desemnând un politician PSD în fruntea SRI, preşedintele a urmărit mai multe posibile scopuri. În primul rând, a rănit orgoliul liberalilor, plătindu-le pentru iniţiativele lor zgomotoase, dar ineficiente. Îngenuncherea adversarilor politici ai Cotroceniului este totală. Preşedintele Băsescu a avut consultări cu principalul partid de opoziţie, PSD, şi pe baza propunerii acestui partid, a numit şeful SRI, dar nu a discutat cu Alianţa DA despre succesiunea la conducerea Serviciilor. Prin urmare, singurii ignoraţi au fost liberalii, pentru că ar fi neverosimil ca democraţii să nu fi fost informaţi. De altfel, nici n-ar fi fost necesar în cazul democraţilor care nu sunt obişnuiţi să mişte în front în faţa lui Băsescu. Probabil, preşedintele s-a amuzat teribil permiţând “surselor” din PD să anunţe anterior numirea unor profesionişti din cadrul structurilor informative. Diversiunea a funcţionat perfect, pentru a întări aura lui Băsescu de jucător abil şi imprevizibil.
E greu de spus dacă hotărârea a fost premeditată sau este urmarea unei inspiraţii subite a magicianului de la Cotroceni. Oricum, la 9 septembrie, senatorul PSD George Maior a profeţit, într-o doară, că parlamentarii social-democraţi vor propune, la dezbaterea în Parlament a legilor SIE şi SRI, un amendament potrivit căruia directorul SIE sau cel al SRI să provină automat din opoziţie. Chiar dacă PSD jubilează, George Maior nu va avea o viaţă uşoară în SRI. Serviciul a fost atent epurat, fiind promovaţi în funcţii lupii tineri, între care se evidenţiază actualul interimar, Florian Coldea, care este prim adjunct al directorului. În aceste condiţii, Maior are toate şansele să "conducă" doar cu numele.
În al doilea rând, nominalizarea la pachet a celor doi directori ai principalelor servicii de informaţii îi garantează şefului statului că nu vor exista surprize în Parlament, în privinţa protejatului său pentru SIE.
Săftoiu este în sfârşit recompensat pentru docilitatea cu care l-a servit pe preşedinte. În august, fostul consilier prezidenţial Renate Weber declara că Săftoiu o presa în timpul şedinţelor de la Cotroceni să nu mai pună beţe în roate la Legile Siguranţei.
Trocul dintre Palatul Cotroceni şi PSD poate fi tocmai adoptarea acestor acte normative în forma agreată de Servicii şi Băsescu în schimbul unei reprezentări decorative la vârful SRI. Ar fi o altă lovitură dată liberalilor care au încercat să se opună variantei iniţiale a proiectelor. Aşa s-ar putea explica şi de ce şeful statului a renunţat să mai condiţioneze desemnarea directorilor serviciilor de informaţii de adoptarea în Parlament a pachetului legislativ.
Judecând la rece, preşedintele şi-a valorificat şansele ca un veritabil jucător de poker. Dacă ar fi ales profesionişti la vârful serviciilor, PNL ar fi reacţionat vehement. În ipoteza că ar fi propulsat oameni politici, Băsescu ar fi fost acuzat în cor că "politizează" instituţiile de forţă. Numind un pesedist şi un servant aparent neînregimentat, Traian Băsescu parează anticipat toate acuzele care i se pot aduce şi face mutarea de deschidere a jocurilor din plan politic.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.