"An bun pentru PD" Preşedintele PD Bihor Petru Filip a apreciat că anul 2006 a fost unul bun pentru PD, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean. Liderul democrat susţine că au fost alocate fonduri pentru învăţământ, mediu şi administraţii locale, dar că se aşteaptă ca anul 2007 să fie unul şi mai bun. Filip a mai declarat faptul că la nivel local este primul an pe care bihorenii îl pot simţi pozitiv, judeţul primind o atenţie deosebită în această privinţă din partea Guvernului. Filip consideră că meritul pentru aceste alocări de fonduri le revine miniştrilor democraţi, nominalizându-i pe ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Mediului, Sulfina Barbu, şi ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău. Liderul democrat a uitat să precizeze că o contribuţie importantă la îndreptarea acestor fonduri spre judeţul Bihor a avut-o atât liberalii, cât şi reprezentanţii UDMR. Acest lucru e cu atât mai surprinzător cu cât, în urmă cu câteva luni, admisese că desele vizite ale liderilor liberali în Bihor se soldau, aproape de fiecare dată, cu alte fonduri pentru diferite investiţii din Oradea şi din judeţ. Reorganizarea PNG Bihor Filiala judeţeană a PNG-CD a fost resuscitată, conducerea acestui partid anunţând că, din luna ianuarie a anului viitor, va începe reorganizarea în teritoriu şi în Oradea. Preşedintele PNG-CD Bihor este Gheorghe Pintea, conducerea organizaţiei orădene fiind deţinută, interimar, de fostul deputat Pavel Cherescu. Potrivit primvicepreşedintelui Ştefan Pătroc, în prezent, PNG-CD este formată din 79 de organizaţii, cu peste 8.200 de membri. Pintea afirmă că numărul real al acestora va fi cunoscut abia după încheierea procesului de reorganizare. Liderul PNG-CD Bihor a declarat că preşedintele acestei formaţiuni politice, Gigi Becali, le-a atras atenţia să "aibă grijă" la persoanele care doresc să se înscrie în partid. Oamenii lui Becali consideră că mulţi dintre politicienii care nu vor mai prinde locuri eligibile la partidele din care fac parte în acest moment "vor încerca să fugă în PNG".