Agendă locală
CLO mai atent monitorizat de Prefectură
Consilierul local PD-L Adelina Coste şi-a anunţat ieri demisia din cadrul Consiliului Local Oradea, locul ei urmând să fie ocupat de către Ciprian Caciora, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PD-L. Adelina Coste mai ocupă şi funcţia de şefă a Cancelariei Prefectului Judeţului Bihor. Aceasta şi-a motivat decizia de a renunţa la funcţia de ales local tocmai pentru a avea mai mult timp pentru activitatea de la Prefectură. "Vreau ca opoziţia locală să fie mult mai eficientă şi constructivă. În cadrul Prefecturii voi putea să mă implic 100% în monitorizarea hotărârilor de consiliu care se iau", a declarat Adelina Coste. Aceasta a precizat că decizia sa nu se datorează unei situaţii de incompatibilitate şi nici pentru că ar urma să obţină o funcţie în administraţia centrală.
Bani pentru finalizarea lucrărilor de la Teatru
Aleşii locali reuniţi ieri în şedinţa ordinară a Consiliului Local Oradea au aprobat alocarea a 9 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la Teatrul de Stat Oradea. Sumele au fost transferate de la bugetul judeţean, ele urmând să fie întrebuinţate pentru lucrările de restaurare a interioarelor (7,5 milioane lei), respectiv pentru recondiţionarea mobilierului (1,4 milioane lei). Termenul de finalizare a lucrărilor interioare este de nouă luni, în timp ce procedura de recondiţionare a mobilierului trebuie încheiată în şase luni.
Cetatea, un centru de cultură
Consilierii locali au aprobat tot în şedinţa de ieri noile funcţiuni pentru cele patru clădiri, aflate în Inelul Princiar, din Cetatea Oradea. Reabilitarea celor patru imobile face parte din cea de-a doua etapă de finanţare a lucrărilor din Cetatea Oradea. Prima etapă a fost aprobată şi în zilele următoare vor fi demarate lucrările de restaurare, iar la anul va demara şi etapa a doua. Cele patru clădiri vor adăposti Muzeul Cetăţii, Centrul de Restaurare, Galeria de Artă şi Casa Căsătoriilor (corpul B), Centrul de Afaceri, Centrul Formare şi Perfecţionare în Managementul Cultural (corpul C), Centrul de Excelenţă în domeniul Culturii (corpul D), respectiv o Bibliotecă Virtuală (corpul E). Pe lângă aceste funcţiuni principale, în clădiri se vor desfăşura şi alte activităţi culturale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.