Primăria pregăteşte amenajarea a 339 de locuri de parcare

Consilierii locali orădeni, care se reunesc azi în şedinţă ordinară, vor avea pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie Amenajare parcări şi alei în zona Nufărului - Bumbacului - Constantin Noica - Ialomiţei -  P-ţa Nucetului. Prin această investiţie, municipalitatea doreşte crearea a 339 de locuri de parcare, pe o suprafaţă de 4.321 mp. Totodată, investiţia presupune realizarea unor alei de acces în parcare în lungime de 904,75 m şi a unor trotuare noi - în lungime totală de 1.627 m. Lucrările vor viza şi extinderea canalizării pluviale cu 425 m şi a suprafeţei destinate zonei verzi cu 600 mp. Valoarea totală a investiţiei este de 1.931.824 lei, iar durata de realizare este de 4 luni din momentul începerii lucrărilor.

Maternitatea devine secţie la Judeţean

Aleşii locali îşi vor da azi, în şedinţa CLO, acordul de principiu pentru desfiinţarea Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie, respectiv pentru reorganizarea acestuia în secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bihor. În acest moment, la Maternitatea Oradea se află 305 paturi în specialităţile obstetrică-ginecologie, anestezie - terapie intensivă şi neonatologie. Totodată, spitalul are un ambulatoriu integrat cu cabinete şi laboratoare care deserveşte atât secţiile cu paturi, cât şi ambulatoriul integrat. Totodată, consilierii vor aproba şi demararea procedurii în vederea emiterii unei Hotărâri de Guvern.

Extinderea spaţiilor destinate parcărilor

Municipalitatea, prin Administraţia Imobiliară Oradea, urmează să demoleze rezervoarele de beton aferente Staţiilor de Hidrofor nr. 112 şi 845, cu scopul extinderii suprafeţei de parcare din zona străzilor Bernard Show şi Constantin Noica. Aceste rezervoare de apă sunt în acest moment dezafectate şi au fost preluate de către Administraţia Imobiliară Oradea de la S.C. Compania de Apă S.A. Astfel, în şedinţa Consiliului Local de azi, va fi supusă aprobării trecerea în domeniul public privat al municipiului Oradea a rezervoarelor de beton aferente Staţiilor de Hidrofor nr. 112 şi 845. Totodată, se va supune aprobării demolarea acestora. Municipalitatea a mai demarat o astfel de procedură de aprobare a demolării şi trecerii în domeniul public privat şi cu privire la rezervorul aferent Staţiei de Hidrofor nr. 839 de pe strada Peneş Curcanul. După realizarea tuturor procedurilor, municipalitatea urmează să amenajeze spaţii destinate parcărilor, pe spaţiile ocupate până acum de aceste rezervoare dezafectate.