Desemnarea preşedinţilor secţiilor de votare
Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, la ora 10.00, la cabinetul preşedintelui Tribunalului Bihor, va avea loc şedinţa privind tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 30 noiembrie 2008. Partidele politice, prin reprezentanţii lor, pot asista la procedura desemnării acestora.


Paza la alegeri, asigurată din 29 noiembrie
Secretarul de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) Victor Paul Dobre a anunţat ieri că organizatorii alegerilor parlamentare vor începe în 28 noiembrie pregătirea secţiilor de votare, majoritatea fiind în unităţi şcolare. Primăriile au stabilit şi locurile speciale pentru afişaj electoral, în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât competitorii electorali să le poată folosi fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. Paza pentru secţiile de votare va fi asigurată începând cu 29 noiembrie şi se va încheia pe 1 decembrie, de angajaţi ai Poliţiei Române, ai Jandarmeriei, ai Poliţiei de Frontieră, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Poliţiei Comunitare.