În ședința Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului din 4 noiembrie, au fost analizate 54 de lucrări, din care 20 în comisia mare CMUAT și 34 în subcomisia operativă.

În ultimii ani, fondul locativ al Oradiei a cunoscut o creştere continuă, iar acum companiile sunt interesate de construcţia locuinţelor colective şi a creşelor.

„În acest sens, SC Compania de Construcții Rezidențiale AG SRL a solicitat avizul arhitectului-șef pentru construirea unui imobil de locuințe colective amplasat în zona intravilană a orașului Oradea, pe strada Ion Bradu nr. 2, din cartierul Nufărul. Se propune construirea unui imobil de locuințe colective cu creșă la parterul blocului P1, cu regim de înălțime S+P+10E, bloc ce face parte dintr-un ansamblu de locuințe colective cu funcțiuni complementare.

Astfel, se propune amenajarea a 140 de apartamente cu 2 sau 3 camere pe 10 nivele și 147 de locuri de parcare, din care 30 de locuri de parcare sunt propuse la subsol și 117 locuri de parcare la sol. Apartamentelor li se vor aloca 140 locuri de parcare, iar grădiniței/creșei i se vor aloca 7 locuri de parcare. Acest corp de clădire face parte din etapa I, etapă în care investitorul și-a asumat realizarea spațiului pentru creșă”, se arată în comunicatul Primăriei Oradea.

Aleile pietonale și trotuarul vor fi finisate cu pavaj de dale de beton antiderapant. Accesul în casa scării se va face atât pe latura de vest a clădirii, cât și pe latura de est.

Investitorul are în plan construirea a şase corpuri de clădire, cu locuinţe colective şi dotări de cartier.

 

Săli de evenimente

SC Viladina Construcții SRL a solicitat aviz de oportunitate pentru o construcție mixtă, cu 2 săli de evenimente și unități de cazare, amenajare și creare accese și împrejmuire pe Calea Aradului din Oradea. Propunerea prevede amplasarea unui corp de clădire cu 2 săli de evenimente și 20 de unități de cazare. Terenul face parte din intravilanul municipiului Oradea, având ca folosință actuală un teren arabil.

Proiectul propune amplasarea unui corp de clădire care va cuprinde 2 săli de evenimente pentru 200, respectiv 400 de persoane și 20 de unități de cazare, alei de circulație în incintă, 142 locuri de parcare, spații verzi cu păstrarea reglementărilor la care se supune în prezent parcela studiată. Suprafața terenului este de 13.645 metri pătrați, suprafața construită propusă este de 2.350 metri pătrați, iar suprafața desfășurată propusă este de 3.150 metri pătrați.

Tot pe Calea Aradului, la nr 127/A și 127/A1, se va construi un ansamblu hotelier. În acest sens, Sc Archistuff Studio SRL a solicitat aviz CMUAT pentru construirea unei săli de evenimente și unități de cazare. Înălțimea maximă nu va depăși 28 de metri, regimul de înălțime fiind de 1-3S+P+5+1R/M.

Planul Urbanistic Zonal prevede două etape. Etapa 1 a fost reglementată în documentația depusă pentru ședința din data de 4 noiembrie, iar etapa 2 urmează să fie studiată printr-un nou PUZ, într-o etapă ulterioară.

Ansamblul este situat în zonă de urbanizare UET, dar se află sub incidența unui PUZ aprobat anterior.