Concert vocal-simfonic, la Filarmonică
Mâine 1 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un concert vocal-simfonic, cu participarea corului de femei, sub bagheta dirijorului Cristian Sandu. Dirijor de cor: Laszloffy Zsolt. Cu acest prilej, vor evolua şi soliştii: Daniel Podlovski, Luiza Fatyol şi Varvari Gabriella. Din program vor face parte: W. A. Mozart: Concert nr. 5 pentru vioară şi orchestră în La major, K. 219, G. B. Pergolesi: Stabat Mater - pentru soliste, cor de femei şi orchestră de coarde şi L. v. Beethoven: Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55 "Eroica". Biletele se găsesc la sediul filarmonicii, str. Moscovei, nr. 5, tel.: 430.853, www.oradeaphilharmony.com.

Poftiţi la Bibliotecă!
Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor, Oradea, îşi aşteaptă publicul la sediul nou, de luni până vineri, între orele 8.00 - 19.30. Intrarea este din str. Matei Basarab (Parcul Bălcescu).

"Cazacii zburători", la Casa de Cultură a Sindicatelor
Joi, 8 noiembrie, va avea loc cel mai mare eveniment artistic din acest an, găzduit până la această dată de Casa de Cultură a Sindicatelor: "Cazacii zburători". 45 de dansatori şi muzicieni din Rusia vă vor iniţia în "Arta războiului". Preţul biletelor variază între 50 şi 70 lei, respectiv 70 lei pentru primele 6 rânduri, 60 lei pentru rândurile 7-13 şi 50 lei pentru rândurile 14-22. Publicul spectator este rugat să-şi procure biletele din timp, pentru a evita aglomeraţia din ultimele zile.