Agenda culturală
Sfinţirea Bisericii greco-catolice din Ştei
Mâine, începând cu ora 10.00, va avea loc sfinţirea Bisericii Greco-Catolice din Ştei, cu Hramul "Schimarea la faţă", oficiată de P.S.S. Virgil Bercea, însoţit de înalte personalităţi ale vieţii creştine. Precum spiritul frăţiei şi comuniunii, acest eveniment va aduna şi uni locuitorii din Depresiunea Beiuşului, şi nu numai. Sperăm că acest prilej va fi de bun augur şi pentru reprezentanţii clasei politice de a gândi şi a se alătura cu inima şi sufletul sincer la bucuria lor.
Sărbătoare de hram la Şimian
Tot mâine, de la ora 12.00, comunitatea romano-catolică din Şimian va sărbători hramul bisericii. În lăcaşul de cult cu interiorul reînnoit Sfânta liturghie va fi celebrată de Excelenţa Sa Tempfli József, episcop emerit, în cinstea patronilor Bisericii, Sfântul Tiberiu şi Sfânta Susana, martiri ai creştinismului primelor secole.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.