Orădeanul Octavian Brânzaş, în vârstă de 42 de ani, cunoscut om de afaceri, a fost găsit spânzurat, ieri dimineaţă, în jurul orei 10.15, în hala unui abator ce îi aparţinea în comuna Oşorhei.

 

Poliţiştii orădeni au fost sesizaţi ieri dimineaţă că pe raza localităţii Oşorhei, în interiorul unei clădiri dezafectate, a fost găsit spânzurat un bărbat. Din primele cercetări efectuate de oamenii legii, rezultă că moartea lui Brânzaş s-a datorat unui act suicidal, petrecut în noaptea de luni spre marţi. La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din poliţiştii din Oşorhei şi cei din cadrul Serviciului Criminalistic. Corpul neînsufleţit al omului de afaceri a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Bihor pentru efectuarea necropsiei care să stabilească cu exactitate cauzele decesului. "În urma examinării exterioare, nu au fost găsite urme de violenţă pe suprafaţa corpului. Cadavrul va fi supus necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În cauză nu există suspiciuni de omor", a precizat comisar Ioana Indrieş, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Potrivit poliţiştilor, afaceristul nu a lăsat în urmă niciun bilet de adio. Lângă cadavru a fost găsită o mapă cu documente în care a lăsat corespondenţa ce urma să fie trimisă către Parchet şi punctele de lucru din ţară. Aceasta urmează să fie analizată de anchetatori. Octavian Brânzaş era unul dintre oamenii de afaceri bihoreni din domeniul comerţului cu produse petroliere care au susţinut că procurorul Alexandru Lele le-a pretins bani pentru a nu-i aresta. În acest caz, suma vehiculată era de 100.000 de dolari. În prezent, Brânzaş era cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul stabilit în dauna sa fiind de 280.000 de lei. În urmă cu trei săptămâni, poliţiştii i-au ridicat evidenţa contabilă de la una dintre firme, acesta fiind citat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a fi anunţat că urmează să i se aplice sechestru asigurator pe terenuri. Bărbatul era necăsătorit însă trăia de mai bine de 10 ani împreună cu sportiva Ella Kovacs, multiplă campioană europeană şi mondială de atletism.