Aeroportul din Oradea ar putea deveni internaţional din această vară, după ce Guvernul va da o ordonanţă de urgenţă în această privinţă. Pentru ca transformarea să fie posibilă, trebuia să se primească avizul mai multor ministere. Conform declaraţiilor prefectului Ilie Bolojan, până acum s-a primt avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Poliţia de Frontieră, şi avizul Ministerului Finanţelor Publice, prin Autoritatea Naţională a Vămilor. De asemenea, s-a primit şi avizul verbal din partea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, care trebuie să deschidă aici un punct sanitar. "Sperăm ca joi, când directorul Direcţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Viorel Lascu, se va deplasa la Bucureşti, să obţinem avizul în scris din partea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare. Ne mai trebuie doar avizul Ministerului Justiţiei, care, însă, nu ne va crea probleme. Sper ca Aeroportul Oradea să devină funcţional în regim internaţional din această vară", a afirmat Bolojan. După transformarea Aeroportului Oradea în aeroport internaţional, aici va trebui să funcţioneze un birou vamal şi un punct de frontieră, care vor fi asigurate pe plan local prin redistribuire de personal. Partea logistică va fi oferită de Consiliul Judeţean Bihor, iar spaţiile, de Aeroportul Oradea.