Sala Mare a Primăriei Oradea a fost, ieri, gazda unei întâlniri a reprezentanţilor localităţilor care fac parte din Zona Metropolitană Oradea. La întâlnirea consiliului director au fost prezente delegaţiile localităţilor: Borş, Paleu, Oşorhei, Ineu, Sânmartin, Nojorid, Girişu de Criş, Sântandrei şi Toboliu.

În cadrul întâlnirii de ieri a fost aprobată participarea Zonei Metropolitane Oradea la proiectul "Măsuri Integrate pentru abordarea eficienţei energetice", desfăşurat în cadrul Programului de Cooperare Interreg 4 C, şi al cărui obiectiv constă în realizarea unor studii tehnice privind eficientizarea energetică a clădirilor, respectiv în identificarea/transferul celor mai bune practici în materie la nivel european. Tot în cadrul consiliului director s-a aprobat participarea ZMO la Proiectul Hu-Ro/1101/122, care se implementează prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 şi care are ca obiectiv principal dezvoltarea unor centre de servicii în domeniul energiei regenerabile în judeţele Hajdu - Bihar şi Bihor. Acest proiect va face posibilă printre altele şi construirea unui centru de afaceri la nivelul comunei Oşorhei. Primarul Ilie Bolojan a abordat în cadrul întâlnirii şi problema câinilor comunitari, preluată recent de Administraţia Domeniului Public (ADP). „Vă propun să vă gândiţi la o formă de colaborare, astfel încât nu numai în Oradea, dar şi în comunele zonei metropolitane, problema câinilor comunitari să fie rezolvată. Primăria Oradea vă poate pune la dispoziţie hotărârile de consiliu local adoptate, datele economice legate de costurile procedurilor de sterilizare şi  întreţinere a unui câine comunitar. Administraţia Domeniului Public îşi va putea începe activitatea şi în comunele din Zona Metropolitană Oradea de anul viitor. Urmează ca, în luna octombrie, la următorul comitet director să se ia o decizie privind gestionarea integrată de către ADP a problemei câinilor fără stăpân", a precizat primarul Ilie Bolojan.