Adăposturile de protecţie civilă s-ar dovedi neîncăpătoare
În caz de conflict armat,
Adăposturile de protecţie civilă care există în prezent pe teritoriul judeţului Bihor sunt destinate, potrivit legislaţiei în vigoare, doar situaţiilor de conflict armat, în judeţul Bihor existând mai bine de 700 de spaţii pentru protecţia populaţiei în astfel de situaţii: adăposturi propriu-zise, care dispun de întreaga dotare necesară, şi subsoluri ce pot fi amenajate ca adăposturi.
În judeţul Bihor există 298 de adăposturi de protecţie civilă special construite în acest scop, fiind dotate cu instalaţiile necesare, cu o capacitate de 18.269 de persoane, şi alte 440 de subsoluri ale unor diverse clădiri (în special blocuri de locuit şi instituţii publice), care pot proteja 47.870 de oameni. Potrivit lt. col. Nicolae Petruţ, şeful Serviciului de Protecţie Civilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor, dintre cele 298 de adăposturi, 267, cu o capacitate de 16.245 de persoane, la care se adaugă 188 de subsoluri, care se pot amenaja ca adăposturi, cu o capacitate de 22.820 de oameni, se află pe teritoriul oraşului Oradea. Aceste spaţii pot asigura protecţie populaţiei care ar necesita adăpostire doar în proporţie de 40-41 la sută. Adăposturile şi subsolurile situate în afara municipiului Oradea sunt dispuse în special în mediul urban, în timp ce în zonele rurale, pot servi protecţiei populaţiei, în caz de conflict armat, şi depozitele sau beciurile din locuinţele populaţiei.
Adăposturile propriu-zise din Oradea şi judeţ sunt dotate, potrivit legislaţiei în vigoare (Legea 981/2004), cu instalaţie electrică, grupuri sanitare şi ventilaţie, cu uşi metalice etanşe şi prevăzute, pe lângă intrarea principală, cu o ieşire de salvare suplimentară.
Dacă până de curând adăposturile pubice erau marcate cu un indicator pe care era inscripţionată litera A într-un cerc întrerupt şi o săgeată indicând locul de protecţie, potrivit unei Hotărâri de Guvern din cursul anului trecut, şi adăposturile din România vor fi marcate cu simbolul internaţional al protecţiei civile: un triunghi albastru înscris într-un pătrat pe fond portocaliu. Simbolul indică de fapt un adăpost cu populaţie neînarmată, zona trebuind protejată de atacuri armate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.