Actualitatea orădeană
Căsătorii oficiate la cumpăna dintre ani
Deoarece s-a constatat un oarecare curent în ce priveşte dorinţa tinerilor de a se căsători în noaptea de Anul Nou, Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oradea va oficia, în seara dintre ani, căsătorii. Toţi cei interesaţi să-şi oficializeze relaţia la cumpăna dintre ani se pot adresa acestui serviciu, urmând ca acest eveniment să se desfăşoare fie în Sala Mare a Primăriei, fie în Sala de Oficieri. "Îi aşteptăm pe tineri să-şi facă programări din timp, iar cu zece zile înainte de data stabilită să vină să-şi depună actele. Pentru data de 31 decembrie, avem o singură solicitare. Suntem dispuşi să oficiem ceremoniile la orice oră doresc mirii", ne-a declarat şeful Serviciului Stare Civilă, Gheorghe Seica.
Se caută agenţi economici pentru "Târgul de iarnă"
Deşi sunt mai bine de trei săptămâni până ce, oficilal, vor fi inaugurate acţiunile dedicate Sărbătorilor de Iarnă, în oraş şi-au şi făcut apariţia primele ghirlande luminoase, iar municipalitatea orădeană a demarat acţiunile pentru organizarea Serbărilor de Iarnă. Reprezentanţii administraţiei locale au decis ca şi în acest an zona pietonală a oraşului să fie gazda tradiţionalului "Târg de iarnă", care se va organiza în perioada 4-27 decembrie. În acest sens, la cererea agenţilor economici, angajaţii Primăriei vor monta chioşcuri de lemn. Cei interesaţi de închirierea unei astfel de căsuţe pot contacta serviciul de specialitate din cadrul Direcţiei de Patrimoniu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.