Actualitatea culturală
Arta şi istoria ei, azi
Miercuri, 29 august, începând cu ora 20.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a municipiului din Oradea (P-ţa Regele Ferdinand I nr. 4), va avea loc o nouă prezentare din seria "Arta şi istoria ei, azi", tema expunerii fiind "Pe drumul Mătăsii - însoţindu-l pe Marco Polo". Expunerea va fi moderată de criticul de artă dr. Ramona Novicov.
Expoziţii de grup şi personale
În 30 august a.c., începând cu ora 10.00, în cadrul Galeriei Foto Art din Oradea, sub patronajul clubului fotografic "Nufărul" din Oradea şi în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, va avea loc vernisajul expoziţiei membrilor Fotoclubului Helios Marghita. Tot în 30 august, începând cu ora 18.00, în Sala Studio din cadrul Palatului "Vulturul Negru", sub egida instituţiilor amintite se va desfăşura vernisajul expoziţiei personale de fotografii a autoarei Laura Haiduc Harris (Canada).
Toamnă pe Valea Ierului
În perioada 1-2 septembrie a.c., Primăria şi Consiliul Local Săcueni în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor organizează o nouă ediţie a evenimentului intitulat "Toamnă pe Valea Ierului".
Sărbătoare în Almaşu Mic de Balc
Asociaţia "Fiii Satului" şi Biserica Ortodoxă din Almaşu Mic de Balc organizează, în 2 septembrie a.c., o serie de activităţi prilejuite de dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria eroilor şi martirilor din satul Almaşu Mic de Balc, eroi căzuţi la datorie în Primul şi Al Doilea Război Mondial, precum şi de sărbătoarea Zilei Satului. Din activităţile care se vor desfăşura amintim: săvârşirea Sfintei Liturghii la biserica ortodoxă din sat, ceremonial religios şi militar, agapă creştinească în memoria eroilor şi martirilor.
Excursie la Pădurea Neagră
În data de 8 septembrie a.c., Forumul Democrat German din Oradea organizează o excursie la Pădurea Neagră. Înscrierile se pot face la sediul organizaţiei, din strada Sulyok Istvan (fosta Vrancei), nr. 23, zilnic, între orele 16.00-18.00 .
Comentarii
Nu există nici un comentariu.