Chiar dacă termenul angajat prin contract de firma mahiară Keviep privind reabilitarea celor 160 km reţea de canalizare în Oradea a expirat în luna septembrie 2006, la ora actuală pe raza municipiului au mai rămas de finalizat încă 35 de străzi. În lumina noilor angajamente asumate de reprezentanţii Keviep ultimele lucrări ar trebui să fie încheiate pe data de 26 august. În cursul lunii trecute, Companiei de Apă Oradea, precum şi Primăriei Oradea le-a fost remis un nou grafic de execuţie, care cuprinde restul străzilor unde au mai rămas de executat lucrări prin programul ISPA. Valoarea proiectului se ridică la 8 milioane de euro şi urmărea realizarea în perioada 2004-2006 a canalizării pe 130 de străzi. Lucrările au început cu stângul, firma maghiară nereuşind să recupereze timpul pierdut, din contră, nici măcar o stradă nu a fost terminată la temenul angajat iniţial. S-a ajuns astfel în situaţia în care, la data expirării contractului, 30 septembrie 2006, Keviep să mai aibă de executat canalizarea pe 35 de străzi. Începând din această dată, pentru fiecare zi de întârziere, Ministerul Finanţelor, cu care Keviep are încheiat contractul pentru programul ISPA, poate să aplice penalizări de 0,1%. Însă, până la această oră, cei de la Bucureşti nu s-au pronunţat în nici un fel asupra prelungirii proiectului, dar nici asupra aplicării unor penalizări. Potrivit noului grafic de execuţie, pe data de 8 ianuarie ar fi trebuit demarate lucrările pe străzile Arenei şi Luminiţei, urmând ca până pe data de 29 aprilie acestea să fie finalizate. Strada Piatra Craiului, care pe tot parcursul anului 2006, a fost sub asediul utilajelor, urmează să fie finalizată pe data de 4 martie, la fel şi str. Adevărului. Pe 22 aprilie urmează să fie recepţionată strada Sintezei şi să fie realizată subtraversarea din zona Gării CFR, în 29 aprilie au ca termen de finalizare străzile Arabilor, Caraşului, Delfinului, Ion Mincu, Olarilor şi Sibilului. În mai ar urma să fie gata canalizarea pe străzile Alexandru Sahia, Furnicii, Haţegului, Şcoalelor, Thomas Mann, Toscanini şi Zărandului. În iunie, Keviep s-a angajat să predea lucrările de pe Greierului, Izvorului, iar în luna iulie străzile Barcăului, Constanţei, Matei Corvin, Oituz, Splaiul Crişanei, Tuberozelor. În ultima lună, firma maghiară urmează să execute lucrările pe str. Clujului, Depoului, Nottara şi Oneştilor. Problema lipsei forţei de muncă pare să fie unul dintre motivele pentru care această firmă nu a fost în măsură să-şi respecte angajamentele. În adresa trimisă Companiei de Apă Oradea şi Primăriei Oradea reprezentantul Keviep făcea menţiunea că "în cazul în care va creşte capacitatea noastră de forţă de muncă, vom modifica acest grafic de execuţie".