Marţi, poliţiştii bihoreni din mai multe comune au organizat ample acţiuni pentru prevenirea comiterii infracţiunilor şi contravenţiilor la regimul silvic. În urma acestora, oamenii legii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 20 milioane lei. Agenţii Posturilor de Poliţie Cetariu şi Paleu, acţionând în conformitate cu Programul M.A.I. "Pentru liniştea comunităţii rurale", au organizat, marţi, o acţiune cu caracter preventiv pe raza localităţii Şuşturogiu, pe linia prevenirii infracţiunilor şi contravenţiilor la regimul silvic, ocazie cu care au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 20 milioane lei. În timpul acţiunii au fost identificaţi Gavril L., de 39 de ani, din localitatea Şuşturogiu, şi Viorel Dorel F., de 27 de ani, din Oradea, care transportau cu căruţele material lemnos, esenţe gorun şi carpen, fără forme legale. Bărbaţii au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii nr. 31/2000, iar în cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii provenienţei materialului lemnos. Acelaşi gen de acţiune a fost efectuată şi de către ofiţerii şi agenţii de poliţie ai Centrului Zonal de Poliţie Rurală Drăgăneşti, împreună cu lucrători silvici. Cu această ocazie, a fost depistat Ştefan F., de 43 de ani, din localitatea Tărcaia, care a tăiat fără drept, din pădurea comunală, opt arbori, esenţă fag, în valoare de 12 milioane lei. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate de către lucrătorii Postului de Poliţie Tărcaia. Cea de-a treia acţiune a fost organizată de lucrătorii Postului de Poliţie Dobreşti, care l-au depistat pe Ioan B., de 31 de ani, din Topa de Sus, care a tăiat din pădurea proprietate personală trei arbori de esenţă fag, în valoare de 12 milioane lei, şi pe Florin C., de 41 de ani, din Dobreşti, care a tăiat din pădurea proprietate personală, fără a poseda forme legale, arbori de esenţă cireş, în valoare de opt milioane lei.